ACOPEREA INTERLOPI. Șeful Căpităniei Giurgiu, trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă

ACOPEREA INTERLOPI. Șeful Căpităniei Giurgiu, trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă

Șeful Căpităniei Zonale Giurgiu este acuzat de procurori că a încercat să acopere doi interlopi care comiteau jafuri armate folosind mașina sa.

Florin Oprea, șef al Căpităniei Zonale Giurgiu din cadrul Autorității Navale Române (ANR), a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Concret, susțin anchetatorii, Oprea a încercat să acopere doi interlopi, Denis și Ion Moroca, ce comiteau jafuri armate folosind un autoturism al funcționarului. Cei doi au fost prinși în flagrant, în timp ce se aflau într-un autoturism SangYong Rexton, înmatriculat pe numele șefului Căpităniei Giurgiu, cu numărul GR - 05 - ANR (aluzie la instituția din conducerea căreia face parte Florin Oprea). În mașină au fost descoperite arme de foc și cagule, folosite la comiterea infracțiunilor, care erau deținute ilegal de Ion și Denis Moroca.  Audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, șeful Căpităniei Giurgiu a dat declarații contradictorii referitor la faptul că Moroca Ion comitea jafuri cu mașina sa. Funcționarul a spus ba că i-o vînduse șoferului său, ba că a făcut obiectul unui schimb cu un teren, ba că i-a dat-o interlopului pentru a o testa, căci acesta manifestase intenția de a o cumpăra. Șoferul lui Oprea a fost, de asemenea, inculpat. Sursele EVZ precizează că, de fapt, șeful Căpităniei Giurgiu și interlopul sunt prieteni apropiați și că acesta din urmă îl sună chiar și din penitenciar, unde își ispășește pedeapsa.

Ne puteți urmări și pe Google News