DOSARUL ANGAJĂRILOR ILEGALE DIN MAI. Chestorul Baci: "Igaș mi-a cerut să angajez o persoană"
- Cristian Şt. Vasilcoiu
- 12 martie 2012, 16:55
Audiat la Curtea Supremă în dosarul angajărilor ilegale din MAI, chestorul Cristian Baci a declarat că fostul ministru Traian Igaș i-a cerut să angajeze o persoană, din sursă externă.
Fostul secretar general al Ministerului Administrației și Internelor, chestorul Constantin Cristian Baci, a făcut, astăzi, în fața judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, declarații incriminatoare la adresa lui Traian Igaș. Concret, chestorul a declarat că fostul ministru de Interne i-a cerut să angajeze o persoană, din Arad, care provenea din rândurile civililor. Baci a spus că nu poate preciza numele persoanei respective, fiindcă nu și-l mai amintește. El a dezvăluit că scopul cererii lui Traian Igaș era ca respectiva persoană să rămână angajată a MAI și după plecarea sa din fruntea ministerului. Chestorul Cristian Baci a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte persoane din conducerea ministerului, pe motiv că ar fi făcut angajări în Poliție, din rândurile civililor, în contextul în care acestea erau suspendate prin ordin de ministru și Ordonanță de Guvern. Contactat de EVZ, Traian Igaș a declarat că Baci face declarații fără acoperire, ceea ce denotă adevăratul caracter al unui om, pe care l-a deferit Justiției, atunci când a fost ministru de Interne.