Ponta despre Șova: "După ce trece printr-un purgatoriu necesar o să discutăm"

Ponta despre Șova: "După ce trece printr-un purgatoriu necesar o să discutăm"

Prezent, aseară, la Realitatea TV, liderul PSD, Victor Ponta, a dat din nou explicații cu privire la gafa făcută de fostul purtător de cuvânt al partidului, Dan Șova, care a susținut că pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit. Ponta a spus că l-a trimis pe Șova la Washington, la Muzeul Holocaustului, pentru că "nu trebuie doar să pedepsești, că să și educi".

"Îmi pare rău pentru el, a comis o mare gafă. Dan Şova nu este un antisemit, a comis însă o mare gafă, plăteşte pentru ea, nu mai este purtător de cuvânt. L-am trimis să vadă cu ochii lui ceea ce eu am văzut şi ceea ce ar trebui să vadă foarte mulţi oameni, adevărul despre ceea ce s-a petrecut în România şi la Iaşi şi în alte zone ale țării. După ce trece printr-un purgatoriu absolut necesar o să discutăm, nu trebuie doar să pedepseşti, ci să şi educi", a declarat, la Realitatea TV, Victor Ponta. "Nu au fost uciși evreii" Dan Șova a declarat, luni, că în România "nu s-a petrecut niciodată ce se spunea că s-a petrecut". "Nu au fost ucişi evreii. Datele istorice arată că, la Iaşi, au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană. Ceea ce este o pată pe istoria militară a poporului român, este comportamentul ostaşilor la cucerirea Odesei", a declarat senatorul PSD Dan Şova. Acesta a mai spus că  evreii au fost unii dintre cei care au suferit cel mai mult în al Doilea Război Mondial însă, datorită mareşalului Antonescu, ei s-au simţit în siguranţă pe pământ românesc. În urma declarațiilor sale a fost destituit din funcția de purtător de cuvânt al PSD și trimis să învețe istorie, la Muzeul Holocaustului de la Washington. Citiţi şi:

  • "Istoria pogromului este notorie. Să îşi argumenteze domnul Şova poziţia dubioasă"
  • Unde stă România pe harta Holocaustului
  • Purtător de cuvânt PSD, corijent la lecţia de istorie: Evreii, în siguranţă sub Antonescu. Nici un român responsabil pentru Pogromul de la Iaşi

Ne puteți urmări și pe Google News