Bogdan Stancu are probleme înaintea meciului cu Uruguay
- Andrei Călin
- 26 februarie 2012, 19:20
Atacantul echipei turce Orduspor nu s-a putut antrena în această seară alături de coechipierii de la prima reprezentativă, din cauza unei accidentări. Prezenţa lui la amicalul de miercuri cu reprezentativa Uruguayului este pusă sub semnul întrebării
Jucătorul Bogdan Stancu s-a accidentat în ultima etapă a campionatului din Turcia şi nu s-a putut antrena în această seară la şedinţa condusă de selecţionerul Victor Piţurcă la baza sportivă de la Mogoşoaia. „Motanul” este incert pentru jocul-amical cu Uruguay, iar locul său ar putea fi luat de Daniel Niculae, jucătorul echipei franceze Nancy. De la antrenamentul naţionalei au mai lipsit Adrian Mutu, Gabi Torje, Ciprian Marica şi Dorin Goian, toţi patru fiind implicaţi în partidele jucate de echipele de club.