Gigi Becali: „M-am aliat cu PDL la locale!”. Plus ce a zis despre Cristian Preda și Toader Paleologu

Gigi Becali: „M-am aliat cu PDL la locale!”. Plus ce a zis despre Cristian Preda și Toader Paleologu

George Becali, președintele PNG, a declarat sâmbătă că, deşi susţinuse nominalizarea lui Liviu Negoiţă la primăria Capitalei, opţiunea PDL a fost alta. Becali a mai zis că formaţiunea sa o va susţine, pentru că a decis să se alieze cu pedeliștii în alegerile pentru Bucureşti.

„Am intrat deja într-o coaliţie la Capitală, cu organizaţia Bucureşti. Dacă este surpriză şi aşa au hotărât aliaţii mei nu pot să spun. Nu mai pot să fiu chiar Becali ăla pe care îl ştiaţi până acum, pentru că nu mai sunt eu comandantul”, a spus europarlamentarul, la sediul PDL București, unde s-a întâlnit, sâmbătă, cu Elena Udrea. El a lăsat să se înțeleagă că ştie cine va fi candidatul PDL la Primăria Generală şi a subliniat că este o altă persoană decât cea pe care o dorise el.„Eu ştiu cine este. Eu am avut o altă opţiune, tot din PDL, dar... Eu vă pot spune ce opţiune am avut eu. Nu vă pot spune surpriza de care a zis doamna Udrea. Opţiunea mea a fost Negoiţă. Dar se pare că e o persoană care stă mai bine în sondaje decât Negoiţă. Este membru PDL, chiar un membru marcant”, a declarat Becali. „Preşedintele Traian Băsescu şi oamenii capabili din PDL, care cunosc politică, îşi dau seama că nu au nevoie de un om care citeşte două cărţi şi pe care nu-l ascultă nimeni de fapt, la televizor, când spune el ce a învăţat în cărţile alea şi care nu are nimic în buzunar - şi mă refer aici nu la bani, ci la acel capital politic- şi care nu aduce voturi, şi care nu foloseşte mişcării politice. Oamenii care cunosc politică îşi dau seama că au nevoie de oameni care aduc voturi, care au voce ascultată de către populaţie. Şi să fii fraier să nu-l atragi pe Becali, care la ora asta are un 5-6% fără să mă chinui prea mult", a comentat Becali. Becali i-a criticat dur pe Toader Paleologu şi pe Cristian Preda "Nu ştiu dacă poate vreodată nici ăla care vorbeşte cu «r», care a fost ministru la Cultură, cum îl cheamă ... Paleologu. Nici Paleologu, nici Cristian Preda nu pot face într-o luptă nici cât negru sub unghia mea. Asta nu cred că nu ştie un animal politic între ghilimele care se numeşte preşedintele Traian Băsescu. Ce nevoie să ai de Paleologu? Ar trebui să-i spună «Măi tată, du-te citeşte două, trei cărţi, vino la televizor şi rârâieşte-te cât vrei tu»", a comentat europarlamentarul. Pe de altă parte, Becali a spus că personal nu este interesat să candideze la alegerile legislative, spunând că doreşte să rămână în continuare europarlamentar.