Cele mai accesibile modele SUV şi crossover comercializate în România

Cele mai accesibile modele SUV şi crossover comercializate în România

Autoturismele cu tracţiune integrală şi o gardă la sol superioară reprezintă cea mai sigură soluţie pentru transportul personal, în această perioadă.

Aşa după cum iarna nu-i ca vara, nici autoturismele care îşi pot croi drum prin nămeţi nu sunt la fel ca acelea capabile să-şi facă treaba atunci când şoselele sunt "la vedere". Chiar dacă, în unele cazuri, par a fi. Aşa stau lucrurile cu SUV-urile fără sistem de tracţiune integrală, dar şi cu autoturismele "normale", berline sau hatchback, echipate cu 4x4.

Dincolo de temeritatea şi abilităţile celui de la volan, premisele tehnice ale succesului, atunci când se negociază un drum înzăpezit, sunt sistemul de tracţiune 4x4 şi garda la sol superioară.

Evident, maşina ar trebui să poarte cauciucuri de iarnă. Degeaba conduci un "jeep", dacă ai făcut economie sau, cine ştie?, te-ai gândit să poluezi mai puţin, atunci când ai ales o versiune cu tracţiune pe o singură punte.

Pe drumurile cu multă zăpadă vei avea doar ceva mai mult succes decât un şofer de Dacia 1300. Cu o perspectivă deloc onorantă, aceea de a rămâne blocat cu agregatul care, altfel, trebuie să trezească respectul celorlalţi.

Similar, o berlină cu tracţiune pe toate cele patru roţi se poate descurca pe un carosabil cu aderenţă redusă – inclusiv unul acoperit cu un strat superficial de omăt – dar nu va putea înainta decât vremelnic pe un drum îngropat sub zăpadă. Până va rămâne suspendată într-un morman alb.

Pe alese

Din fericire, pentru cei care îşi mai permit o maşină nouă, oferta de modele SUV sau crossover serioase – cu tracţiune integrală – este mai mult decât bogată. Evident, preţurile sunt superioare versiunilor de bază – 2x4 – acolo unde acestea există.

Majoritatea celor mai accesibile game sunt localizate în clasele SUV compact şi crossover de segment B şi C. Preţurile unora se situează sub pragul de 15.000 de euro cu TVA.

Surprinzător sau nu, Dusterul nu este cea mai ieftină maşină 4x4 cu gardă la sol înaltă. Fiat comercializează crossover-ul Panda 4x4 (16 centimetri, între caldarâm şi praguri) cu un preţ minim de 13.000 de euro. Micul automobil a fost realizat special pentru fermierii italieni, care îl utilizează, fie iarnă, fie vară, pe drumurile neasfaltate din munţii care străbat Peninsula.

Cel mai ieftin Duster cu tracţiune integrală costă 13.300 de euro.

Suzuki vinde crossover-ul compact SX4 cu puţin sub 15.000 de euro. Oferta devine ceva mai bogată pe plaja de preţuri 20.000- 25.000 de euro, graţie unor modele precum Skoda Yeti, Kia Sportage şi Hyundai ix35.

Până în 30.000 de euro, descoperim şi SUV-uri mari (Chevrolet Captiva), dar şi modele care fac trecerea spre segmentul premium: Volkswagen Tiguan.

13.000 de euro costă Fiat Panda 4x4, cel mai ieftin model crossover cu tracţiune 4x4

Ne puteți urmări și pe Google News