BOTEZ MONDEN în sectorul 6. Maica stareță și-a creștinat gemenele| VIDEO
- Ionela Săvescu
- 12 februarie 2012, 14:23
Fosta maică stareță a Mănăstirii Tăriceni, din județul Călărași, și-a botezat astăzi fiicele la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din sectorul șase. Gemenele Ana Ecaterina și Maria Nectaria n-au mai fost băgate în cristelniță.
Câteva zeci de pensionare au mers astăzi, în sectorul 6 al Capitalei, la botezul gemenelor Elenei Gâtlan, fosta maică stareță care a născut, la sfârșitul lunii noiembrie, într-un spital din Capitală. Călugărița a venit la biserică împreună cu nașii celor două fetițe, într-o mașină neagră. De cum a intrat, Elena Gâtlan a mers să se închine la icoane. Invitații la botez, care au avut grijă ca interiorul să fie bine încălzit și bine măturat, i-au urat maicii sănătate pentru cele două și „să uite de gura lumii”. Ana Ecaterina și Maria Nectaria n-au mai fost scăldate în cristelință, asta pentru că cele două fetițe au mai avut parte, imediat după naștere, de un botez. „Acum facem ce nu s-a putut face atunci. Li se citește o rugăciune”, a declarat maica Sebastiana. Femeia a stat deoparte pe tot timpul slujbei, stânjenită fiind de mulțimea de oameni care tot veneau s-o pupe. „Sănătate la fete! Să vă trăiască!”, îi tot urau pensionarii, veniți să vadă „spectacolul” lui Ștefan Florescu. Și preoții au fost uimiți de mișcarea de forțe pusă la cale de Florescu: „Aoleu! Câte aparate! Așa e la botezul unei mari personalități”, a spus părintele Emilian, încurcat că slujba a întârziat din cauza nașului, solicitat la interviuri. Petrecere diseară, la restaurant După ceremonia religioasă, maica și nașii s-au urcat în mașinile negre și-au plecat, lăsând pensionarii invitați la eveniment să înfrunte zăpada din curtea bisericii. Ștefan Florescu a precizat că petrecerea are loc diseară, la restaurantul „Casa Florescu”. Au invitat 100 de persoane. Citiți și:
- Viața maicii starețe s-a schimbat cu un telefon de la Dumnezeu
- Maica-stareță de la Tăriceni ar mai avea un copil abandonat. O enoriașă: „I-a dat Dumnezeu după suflet. Era o femeie aspră”
- EXCLUSIV EVZ. Răsturnare de situație: fetițele au fost botezate de urgență în spital. Mama lor le vrea acasă
- Ruşinea de la Tăriceni. Maica Sebastiana nu era de piatră
- Maica-stareță de la Tăriceni ar mai avea un copil abandonat. O enoriașă: „I-a dat Dumnezeu după suflet. Era o femeie aspră”
- Un nou scandal la Mănăstirea Tăriceni: o bătrână acuză că a fost agresată de măicuțe