Liderii USL au rămas doar cu satisfacţia plecării lui Boc
- Marius Vulpe
- 6 februarie 2012, 23:38
Şefii Opoziţiei au venit cu viziunea lor asupra viitorului Guvern şi au plecat de la consultările cu Traian Băsescu tot cu opiniile lor: anticipate, demisia preşedintelui.
Demisia premierului Emil Boc i-a luat uşor prin surprindere pe liderii USL. Nu suficient pentru a cădea în capcana ispitei participării la un guvern de uniune naţională, aşa cum surse din zona Executivului vehiculau ca posibilă variantă de lucru. "Tot pe surse vă spunem că noi vrem doar anticipate", s-a vrut hâtru, pentru EVZ, preşedintele PNL, Crin Antonescu. Cu râsete şi glume a fost întâmpinată şi invitaţia prezidenţială la consultări separate pe partide, şi nu în bloc ca alianţă politică. "Eu sunt la Monte Carlo. Dacă suntem chemaţi la 17:00, noi nu mergem. Avem intâlnire cu ONG-urile", făcea pe interesantul social-democratul Victor Ponta. De altfel, în timpul şedinţei la USL, cei doi lideri USL au făcut glumiţe pe seama modului în care PDL gestionează situaţia numirii unui nou premier. Anunţul numirii lui Cătălin Predoiu, fost liberal, ca prim-ministru interimar a smuls o exclamaţie ironică de pe buzele lui Antonescu: "Nici nu ar mai trebui să mergem azi la Cotroceni", ar fi spus acesta, conform unor surse politice. Guvern de serviciu, numai pentru anticipate A urmat o nouă şedinţă a Opoziţiei, de această dată la sediul central al PSD. De acolo au plecat spre Cotroceni cu o singură viziune de guvern: unul de serviciu care să organizeze anticipatele în luna mai. În timpul discuţiilor cu Băsescu au cerut însă şi demisia acestuia din funcţia de preşedinte ca "cea mai sănătoasă rezolvare a noii situaţiii politice.“ I-am spus că asta e soluţia (anticipate, n.red) pe care mergem şi nu o altă soluţie sau combinatorică", a declarat Antonescu. Liderul liberal nu s-a încurcat nici cu consideraţiile la adresa viitorului premier. Şeful delegaţiei FMI, "Jefrey Franks, a fost rebotezat Jeremy" şi făcut candidat bun de anticipate. Mai pătruns de importanţa momentului, conservatorul Dan Constanatin a pretins că ştie deja obiectivul "preşedintelui jucător": “nou guvern de tehnocraţi pentru un an de zile". STATUS QUO Partidele din coaliţie au menţinut formula În zona partidelor din actuala coaliţie majoritară, cărţile viitorului guvern s-au aflat în mâna parlamentarilor UDMR. De altfel, liderii maghiari nu au făcut niciun secret din faptul că nu privesc cu ochi buni ideea instalării unui premier technocrat şi că preferă un guvern politic. Potrivit unor surse din PDL, pentru ca UDMR să accepte un tehnocrat, PDL ar fi dispus să mai cedeze Uniunii un minister. UDMR a preferat însă să facă jurământul tăcerii după discuţiile cu şeful statului. În schimb, cei de la UNPR s-au dovedit a fi foarte vocali. “Am discutat ca procedurile să de instalare a unui nou guvern să se finalizeze rapid. Noi dorim ca noul guvern să fie învestit cât mai repede posibil deoarece instabilitatea politică dăunează României", a declarat Cristian Diaconescu, arătînd că “UNPR susţine în continuare actuala coaliţie". “Sugestia noastră a fost un premier politic", a rezumat discuţiile de la Cotroceni şi Mircea Grosaru, reprezentant al minorităţilor. Citiţi şi:
- De ce respinge USL varianta guvernului de uniune naţională: speranţa unui PDL sub 20% în caz de anticipate
- Ce îi vor spune Ponta și Antonescu lui Băsescu: Guvern de serviciu și anticipate în mai