21.21 PRIMELE DECLARAŢII DUPĂ DEMISIE. Emil Boc nu crede că va mai fi premier
- Laura Ciobanu
- 6 februarie 2012, 22:21
Emil Boc a declarat la TVR că nu se așteaptă să mai fie numit în fruntea Guvernului. Acesta speră ca până joi noul guvern va fi instalat în funcție oficial. Fostul premier a mai admis, printre rânduri, că a discutat cu Traian Băsescu despre momentul demisiei sale și că nu a ținut și partidul la curent.
"Preşedintele nu mi-a cerut demisia. Decizia de a demisiona mi-a aparținut. Am discutat cu preşedintele, timing-ul l-am decis împreună cu Preşedintele", a spus Boc. El a mai declarat că săptămâna trecută, când declara că știe ce are de făcut, luase deja decizia de a părăsi Palatul Victoria. Acesta a admis că nu a ținut partidul la curent cu intențiile sale. "Nici în partid nu am spus exact, am spus că sunt președintele PDL, că îmi asum un proiect politic". Fostul premier a anunțat că mâine, la ora 9.30, premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, se va întâlnni cu liderii coaliției de guvernământ pentru a stabili formula noului guvern. Acesta, spune Boc, va păstra actuala structură, adică nu vor exista comasări de ministere. "Cel târziu până joi vrem să avem un Guvern trecut prin Parlament,. cu program de guvernare, lista membrilor cabinetului, audierile în comisiile de specialitate", a spus Boc. Președintele PDL a mai declarat că nou premier va avea toată susținerea lui. El a susținut, de altfel, că Mihai Răzvan Ungureanu a fost propunerea cu care PDL s-a dus la Cotroceni. Boc a spus că pe Ungureanu în recomandă "expertiza profesională, cu exercițiu în diplomație, manager instituțional care a aratăt că poate face faţă la orice situație, spiritul de echilibru și moderație". Despre primăria Clujului Întrebat dacă ia în calcul să candideze la primăria Clujului, fost premier a spus că nu s-a gândit la asta, dar că "evident" Clujul îi este drag. "Clujul are un primar și vom merge mai departe", a spus Boc, amintind că guvernul a găsit înlocuitori după retragerea firmei Nokia de la Cluj, și anume Bosh și De'Longhi. Totodată, președintele PDL și-a exprimat speranța că partidul va recupera procentele pierdute în sondaje, astfel încât se va ajunge la procentajul avut în 2008, respectiv 30 la sută. întrebat dacă au candidatul pentru primăria Capitalei, Emil Boc a spus că în martie vor fi definitivate listele pentru consiile locale și județene și în luna aprilie cele pentru primari. La capitolul reproșuri, Boc a menționat ordonanța 37 din 2009 dată pe vremea guvernării cu PSD, care reprezenta deschiderea către politizarea unor structuri. "Prin acea ordonanţă de urgenţă, politicul a fost prea mult", a spus Boc, la postul public de televiziune.
"În plan personal îmi reproşez că am stat atât de puțin cu soția si fetiţele mele", a mai spus Boc. CITIŢI ŞI:
- Mihai Răzvan Ungureanu este noul premier desemnat de Traian Băsescu. "Independenţa mea politică îmi garantează spaţiul necesar pentru acest mandat"
- Premierul Boc și-a dat demisia. "Guvernul nu participă la un concurs de popularitate"
- Elena Udrea, despre demisia lui Emil Boc: "Se retrage pentru a lăsa locul unui guvern mai bun"
- De ce nu crede Adrian Vasilescu în ideea unui Guvern de tehnocraţi