FMI și Ministerul Economiei: În martie avem manageri privați!
- Dinu Boboc
- 1 februarie 2012, 16:24
Managerii privați vor fi instalați la companiile de stat până la sfârșitul lunii martie.
Noii manageri privaţi vor fi instalaţi la companiile Oltchim, Electrica Furnizare, Romarm şi Hidroelectrica, până la finalul lunii martie 2012, contractele cu companiile internaţionale de recrutare urmând să fie semnate până la 15 februarie 2012, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).
Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, s-a întâlnit, miercuri, cu delegaţia formată din reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene, condusă de Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, informează Agerpres.
În cadrul discuţiilor au fost abordate stadiul îndeplinirii măsurilor convenite în Scrisoarea de Intenţie şi Memorandumul de Înţelegere semnate la ultima întâlnire, stadiul implementării managementului profesionist în companiile de stat, planurile de privatizare, restructurare, sau lichidare a companiilor de stat aflate în portofoliul MECMA.
Discuţiile au vizat şi apariţia OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în baza căreia ministrul Ion Ariton a emis ordinul de aprobare a listei companiilor care vor avea management profesionist în cel mai scurt timp. Este vorba de Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Elcen, Complexul energetic Turceni, Complexul energetic Craiova şi Nuclearelectrica. Aceste societăţi au fost selectate pe baza cifrei de afaceri pe 2010 (peste 1.000.000.000 lei) şi a numărului de angajaţi (peste 100), criterii prevăzute de OUG 109.
În ceea ce priveşte contractele de energie ale Hidroelectrica, potrivit sursei citate, cele încheiate în afara burselor de specialitate vor fi monitorizate în continuare. ''Au fost apreciate eforturile depuse de la nivelul ministerului şi al companiei, care au avut ca rezultat primele rezilieri. Delegaţia FMI a cerut intensificarea eforturilor pentru identificarea unor soluţii pentru rezilierea în cel mai scurt timp a acestor contracte'', este menţionat în comunicat.