Reformarea partidelor a la Paleologu: Cod etic, alt sistem de finanțare și vot obligatoriu împreună cu "votul alb"

Reformarea partidelor a la Paleologu: Cod etic, alt sistem de finanțare și vot obligatoriu împreună cu "votul alb"

O reformă reală a partidelor ar trebui să ţină cont de schimbarea sistemului de finanţare a acestora, precum şi de introducerea “votului alb” simultan cu instituirea votului obligatoriu, crede vicepreședintele PDL, Theodor Paleologu. În opinia sa, singurul beneficiar actual al noilor evenimente în materie este UNPR.

Astfel, în urma demiterii lui Teodor Baconschi UNPR a obținut un nou portofoliu de ministru prin numirea lui Cristian Diaconescu la Externe. “Or, dacă UNPR-ul este modelul reformei clasei politice, eu nu ştiu ce să zic” a declarat Paleologu, citat de Agerpres. În ceea ce privește reformarea PDL, vicepreşedintele democrat-liberal a spus că partidul are un instrument pe care trebuie să-l aplice cu stricteţe – “codul etic”. “Dar nu e numai atâta. Partidele nu se pot schimba în absenţa unor schimbări ale cadrului instituţional. Legate de finanţarea partidelor politice, de exemplu. Este o chestiune extrem de importantă transparenţa finanţării partidelor şi reducerea drastică a cheltuielilor, în special cheltuielile de campanie. Deoarece costurile campaniilor electorale româneşti sunt colosale la noi”, a afirmat vicepreşedintele PDL. Paleologu s-a pronunțat și în favoarea introducerii “votului obligatoriu” şi a “votului alb”. “Pentru că oamenii care spun în Piaţă (Piaţa Universităţii - n.r.) şi în alte oraşe ale ţării 'nu mai vrem pe nimeni', aceia sunt cei care s-ar exprima prin votul alb. Votul alb pe bune, nu cum e acum, că pur şi simplu nu votezi. Nu, pătrăţică specială pentru 'niciunul'. Ar merge împreună cu votul obligatoriu. Atunci când le ai pe amândouă nu se mai poate escamota semnificaţia absenteismului. Absenteismul nu e niciodată o soluţie, pentru că poate fi interpretată ca lipsă de interes, ca lene sau mai ştiu eu ce, vreme urâtă, vreme frumoasă. Votul alb este exact ceea ce ar da celor din piaţă modalitatea de a se exprima la urne. Şi sunt mult mai mulţi decât cei din piaţă”, a explicat parlamentarul democrat-liberal. Paleologu nu dă însă prea multe șanse transpunerii în realitate a unor astfel de propuneri în 2012, an electoral. “Se poate, dar mi-e teamă că e cam târziu. Eu spun lucrurile acestea de ani de zile. Nu sunt singurul, sunt mai mulţi, chiar din mai multe partide politice, nu numai în PDL. Suntem la sfârşitul lui ianuarie, alegerile vin în iunie şi apoi în noiembrie. Sunt lucruri importante, precum am spus, finanţarea partidelor şi votul alb, ca un corolar la votul obligatoriu, sunt lucruri care ar putea schimba cadrul şi ar conduce la o reformă reală a partidelor politice. Fără asta nu prea văd cum, rămânem la enunţuri de principii', a mai declarat Theodor Paleologu.

Ne puteți urmări și pe Google News