Băsescu: Românii şi-au făcut datoria. Acum e rândul politicienilor!
- Laura Ciobanu
- 26 ianuarie 2012, 13:32
Preşedintele a admis că a făcut unele "gafe", dar a dat asigurări românilor că în calitate de comandant de navă nu a ratat niciodată destinaţia. "Nu o voi rata nici cu România", a promis el.
La 12 zile de la debutul protestelor de stradă în Bucureşti şi alte oraşe ale României, preşedintele Traian Băsescu a ieşit cu un mesaj prin care şi-a propus să recâştige încrederea românilor nemulţumiţi.
Preşedintele a declarat că înţelege nemulţumirile românilor afectaţi de măsurile de austeriate, dar a dat asigurări că ştie "ce trebuie făcut". "Sunt de meserie comandant de navă şi nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o voi rata nici cu România", a promis el.
"Preşedinţii nu pot demisiona în perioade de criză"
Şeful statului a spus că este conştient de faptul că o parte din societate nu mai vede în preşedintele României un partener şi a adăugat că prima sa obligaţie este aceea de a restabili legătura de încredere. Nu a luat în calcul să demisioneze.
"Preşedinţii nu pot demisiona în perioade de criză. Nu iau în considerare o asemenea soluţie, decât dacă va fi evident că aceasta este soluţia", a spus el.
Şeful statului a afirmat că îşi va urma obiectivul de modernizare a statului şi a cerut partidelor politice să înceapă şi ele un proces de reformare.
"Toate partidele politice susţin că pot moderniza România. Nu pot fi credibili spunând că reformează România, când nu s-au putut reforma ele însele", a afirmat preşedintele. Acesta a cerut un "comportament modest şi decent" politicienilor.
"Eu nu spun că toţi au venit săraci în politică, dar când eşti în Parlament şi în Guvern şi în ţară se impun măsuri de austeritate deranjează comportamentul arogant şi lipsit de modestie. (...) Poporul şi-a făcut datoria, a fost supus procesului de austeritate. Acum e rândul politicienilor să asigure stabilitatea ţării. Ar fi păcat ca politicieni lipsiţi de responsabilitate să dea cu piciorul sacrificiilor făcute de români", a spus el.
Şeful statului a avertizat că toate analizele arată că, în partea a doua a anului 2012, zona euro riscă să intre din nou în recesiune. "Este esenţial ca România să fie pregătită pentru că nu vom putea miza pe sprijinul prietenilor europeni. România va trebui să facă faţă cu resursele ei oricărei criză. Îndemnul meu pentru oamenii politici este prudenţă", recomandă el.
Şeful statului spune că nu are ce să-şi reproşeze în planul acţiunii concrete şi nu va schimba nimic în comportamentul său cu excepţia "diminuării acelor gafe publice". În acest context, Băsescu a recunoscut că a greşit intrând în dispută publică cu Raed Arafat pe tema legii Sănătăţii.
"Avem nevoie de legea sănătăţii. Am înregistrat un eşec în prezentarea publică a unui proiect la care s-a muncit foarte mult. Mi se datorează foarte mult din acest eşec. Va trebui să revenim", a spus Băsescu.
Ar fi condus PDL mai bine
Băsescu a precizat că, oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta "dictator" asupra sa, va continua să sprijine instituţiile care luptă împotriva corupţiei. "Un dictator pe care îl înjuri de dimineaţă până seară nu pare un dictator", a spus Băsescu.
În acest context, el a combătut şi ideea că ar fi în spatele acţiunilor procurorilor. "Îl voi considera om de rea-credinţă pe acela care nu va putea să spună ce procuror a spus asta şi despre ce om politic este vorba. S-a creat o imagine propagată continuu că DNA este instrumentul preşedintelui. Vă asigur că nu este aşa".
Traian Băsescu a respins şi ideea că ar conduce din umbră PDL. "Dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus", a dat el asigurări.
ION CRISTOIU
"Poporul îşi vrea banii, nu altceva" "Preşedintele mi-a făcut impresia unui bătrân de 80 de ani care încearcă să cucerească o fată de 20, fără să-i dea niciun ban", a comentat analistul politic Ion Cristoiu declaraţiile lui Traian Băsescu.
Acesta s-a arătat însă sceptic cu privire la rezultate. "Poporul român îşi vrea banii înapoi, nu altceva". Citiți și:
- Băsescu: "Ponta şi Antonescu vor o Românie neguvernată"
- Victor Ponta: Discursul lui Băsescu, "jalnic"
- Crin Antonescu: Nava lui Băsescu nu mai poate fi România