Grecii avansează ideea ieșirii din zona euro

Grecii avansează ideea ieșirii din zona euro

Dacă elenii vor rămâne sau nu în zona euro se va decide în primul trimestru al anului 2012, consideră directorul Băncii Naţionale din Grecia (National Bank of Greece - NBG), Vassilis Rapanos, potrivit Agerpres, care citează Athens News.

”Fie vom rămâne în zona euro, prin reducerea calităţii vieţii pentru toţi, fie vom ieşi din zona euro şi ne vom întoarce înapoi cu câteva decenii”, a afirmat luni Rapanos, la un eveniment al Bursei de Valori din Atena. Declarații privind posibilitatea ieșirii țării din zona euro au fost făcute și de un purtător de cuvânt al guvernului condus de Lucas Papademos. Acesta a declarat că Grecia ar putea renunța la euro dacă nu se va ajunge la un acord cu creditorii săi internaționali privind cel de-al doilea plan de salvare în valoare de 130 de miliarde de euro.

"Acordul de salvare trebuie semnat, în caz contrar vom ieși din euro, iar situația va fi mult mai gravă”, a declarat Pantelis Kapsis la un post de televiziune, potrivit Reuters.

Autoritățile elene trebuie să emită în martie obligațiuni pentru o suma importantă de bani, iar dacă nu vor obține până atunci un împrumut semnificativ ar putea intra în incapacitate de plată.

Până acum autoritățile de la Bruxelles, dar și cele de la Atena, au evitat să vorbească despre un scenariu în care Grecia va renunța la euro, afirmând de fiecare dată că pentru eleni revenirea la drahmă ar fi ”un iad”.

De altfel în prezent Atena poartă discuții cu mediul bancar pentru reducerea cu 50% a datoriei sale, respectiv cu circa 100 de miliarde de euro. Atena s-a angajat la aspre măsuri de austeritate care au scos în stradă, nu de puține ori, mii de greci.

2012 va fi al cincilea an consecutiv de declin economic, conform analiștilor economici.

Ne puteți urmări și pe Google News