Compoziția etnică a Europei se schimbă văzând cu ochii: civilizația creștină a fost condamnată la moarte de către călăii ideologicii neo-marxiști.
O analiză de Giulio Meotti pentru Gatestone Institute
Europa se prezintă pe sine ca avangarda unificării rasei umane. Ca urmare, rădăcinile culturale ale Europei sunt în pericol. Potrivit lui Pierre Manent, politolog francez de renume și profesor la Școala de Înalte Studii în Științe Sociale de la Paris:
„Mândria europeană sau conștiința de sine europeană depind de respingerea istoriei europene și a civilizației europene! Nu dorim să avem nimic de a face cu rădăcinile creștine și vrem să primim cu brațele deschise islamul.”
Manent a declarat aceste cuvinte lunarului francez Causeur. El a citat drept exemplu Turcia:
„Este foarte clar nu doar că trăsătura sa masiv islamică (chiar și înainte de Erdogan) nu reprezenta un obstacol, ci era chiar un motiv, o rațiune de a aduce Turcia în interiorul UE. Aceasta ar fi dovada supremă că Europa s-a detașat și s-a eliberatde dependența sa creștină.”
Frontiera de sud a Europei este acum linia frontului aceste imigrații în masă, iar Italia riscă să se transforme într-o tabără de imigranți.
În cursul ultimelor luni, Italia a fost obligată să facă față unei succesiuni de vase venite din Africa, care îi sfidau politica: mai întâi Sea Watch 3, apoi Open Arms și în sfârșit Ocean Viking. Cu puțin înainte de alegerile generale din martie 2018, imigranții veneau de peste Mediterana în Italia în număr de câte 200.000 pe an.
Cum miniștrii europeni care se ocupă cu securitatea nu au reușit să ajungă la o soluție comună privind criza refugiaților din Mediterana, ministrul italian de Interne, Matteo Salvini a decis să închidă porturile italiene. Deși un tribunal italian a încercat să-l acuze de „răpirea” imigranților, politica lui Salvini a funcționat și debarcările s-au împuținat drastic. În primele două luni ale lui 2019, 262 de imigranți de pe mare au ajuns în Italia, față de 5200 în aceeași perioadă a anului precedent și peste 13.000 în perioada similară a lui 2017.
Guvernul italian a căzut pe 20 august; există acum o mare probabilitate ca o nouă coaliție de stânga, pro-imigrație, să îi ia locul.
Un vas care încearcă să aducă în Italia 320 de imigranți din Africa, adică mai mulți decât toți cei sosiți în ultimele două luni, este blocat pe mare de când i-a preluat pe imigranți în perioada 9-12 august, în așteptarea autorizației de debarcare. Una după alta, ONG-urile au încercat să sparggă rezistența lui Salvini față de imigrația clandestină.
Un vas a reușit. Unul dintre căpitanii de pe Sea Watch 3, o cetățeană germană, Pia Klemp, a primit chiar onorurile orașului Paris pentru că a spart blocada italiană. Carola Rackete, cealaltă femeie căpitan germană, a declarat: „Viața mea era ușoară… Sunt albă, germană, născută într-o țară bogată și cu un pașaport bun” - ca și cum hotărârea sa de a ajuta imigranți ar fi și ea legată de viața privilegiată pe care a dus-o în Occident.
Falsa idee marxistă care circulă printre tinerii europeni este că dacă reușești sau dacă ai o viață bună, acest lucru nu s-ar fi putut realiza decât pe seama întregii umanități: „Dacă câștig, altcineva este obligatoriu să piardă”. Se pare că nu există nici un concept „win-win” - „Dacă eu câștig, și voi toți puteți câștiga; toată lumea poate să câștige – aflat la baza economiei de piață și care a permis unei părți atât de mari din lume să iasă din sărăcie în mod spectaculos. Mulți dintre tineri văd doar obstacole care trebuie eliminate. Pascal Bruckner a numit asta „tirania culpabilității”.
Din păcate, prețul relativismului cultural a devenit dureros de vizibil în Europa. Dezintegrarea statelor – națiuni occidentale este acum o realitate posibilă. Multicultralismul – construit pe fondul declinului demografic, al decreștinării masive și al auto-repudierii culturale – nu este altceva decât o fază de tranziție care riscă să ducă la fragmentarea Occidentului. Printre motivele acestui fenomen, istoricul David Engels a citat „imigrațiile în masă, îmbătrânirea populației, islamizarea și disoluția statelor – națiuni”.
Imigrația în masă a subminat deja unitatea și solidaritatea societăților occidentale și – combinată cu demonizarea Israelului în speranța obținerii de petrol ieftin și a protejării de terorism – a destabilizat consensul post-1945.
Politica ușilor deschise a cancelarei Angela Merkel - „Wir schaffen das” („Putem s-o facem”) - a adus extrema dreaptă în parlament. Alternativa pentru Germanias (AfD) s-a clasat pe locul II în alegerile statale din Germania de Est.
Partidul Socialis Francez, care a guvernat țara în timpul președintelui Hollande, este acum pe cale de dispariție.
Dictatele Bruxelles-ului pe tema imigrației și cotele de refugiați au spart unitatea Europei și au dus la o „secesiune” virtuală a țărilor Tratatului de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia).
Utopia migraționistă din Suedia a adus un partid populist de dreapta în parlament, iar sosirea a jumătate de imigranți ilegali a împins-o pe, odinioară marginala Ligă a lui Salvini, în vârful sistemului politic italian.
Această listă nici măcar nu include Brexitul, votul britanicilor de a părăsi UE. Potrivit ziaristului german Jochen Bittner, care scria anul trecut în New York Times:
„La sfârșitul lui 2015, campania Leave a început punând afișe care ilustrau exodul de refugiați din Siria și alte țări prin Balcani și le-au decorat cu slogane precum Breaking Point și Take Back Control. Cu ajutorul dnei Merkel și al politicii sale de uși deschise, acest mesaj i-a sensibilizate pe milioane de britanici și de europeni îngrijorați. Nu este nici o coincidență că aproximativ în aceeași periadă sprijinul pentru Brexit a început să crească.”
În loc să țipe mereu de frica „populismului” și a „naționalismului”, ar putea Europa să își schimbe decizia?
În prezent, Europa, care a promis că va evita să mai construiască ziduri după 1989, când Zidul Berlinului a căzut, ridică ziduri unul după altul pentru a se apăra pe sine într-o situație fără precedent. Există o barieră spaniolă înaltă de 15 metri în Ceuta și Melilla; zidul premierului ungar Viktor Orban; unul în Calais, Franța; un gard austriac este plănuit la granița sa cu Italia; un gard pe care Slovenia vrea să-l construiască la frontiera cu Croația și un gard al Macedoniei de Nord la granița sa cu Grecia.
Fie că ne place sau nu, Europa pare să resimtă o amenințare culturală existențială din partea acestor valuri migratorii. Nu este doar presiunea imigrației ilegale: peste 100.000 de oameni au depus cerere pentru azil în Franța în 2017, un număr „istoric”, și peste 123.000 de solicitări în 2018. În Germania, s-au înregistrat 200.000 de solicitări de azil în 2018.
Imigrația în masă schimbă compoziția internă a Europei. La Anvers, al doilea oraș ca mărime al Belgiei și capitala Flandrei, jumătate dintre elevii școlilor elementare sunt musulmani. În regiunea Bruxelles, își poți face o oarecare idee despre aceste schimbări examinând participarea la orele de religie în școlile primare și secundare: 15,6% merg la orele de catolicism, 4,3% la religii protestante și ortodoxe, 0,2 la orele de iudaism și 51,4 la orele de islamism (12,8% frecventează orele de „etică” seculară). Este clar acum ce se va întâmpla în capitala Uniunii Europene? Nu ar trebui să fim surprinși că imigrația este în vârful listei de îngrijorări a populației Belgiei.
Marsilia, al doilea oraș ca mărime al Franței, are deja o populație în proporție de 25% musulmană.
Rotterdam, al doilea oraș ca mărime din Olanda, este în proporție de 20% musulman.
Birmingham, al doilea oraș ca mărime al Marii Britanii, este 27% musulman.
Se estimează că peste o generație o treime din populația Vienei va fi musulmană.
„Suedia este într-o situația în care nici o altă țară modernă din Vest nu s-a găsit vreodată”, observă Christopher Caldwell. Potrivit Pew Research Center, Suedia va avea probabil, până în 2050, 30% populație musulmană. Și doar 21%, în eventualiatea puțin probabilă că fluxul de imigranți se oprește total. Astăzi, 30% dintre copiii suedezi au mame născute în străinătate.
În scenariul cel mai pesimist, potrivit Pew, procentajele de musulmani în Europa, în 2050, sunt estimate astfel: Franța – 18%, Marea Britanie – 17,2%, Olanda - 15,2%, Belgia – 18,2%, Italia – 14,1%, Germania – 19,7%, Austria – 19,9%, Norvegia – 17%.
Anul 2050 este aproape. Ce ar fi deci de așteptat în două sau trei generații, atunci când răposatul istoric Bernard Lewis a spus că Europa „va ajunge la sfârșitul său”?
Recomandările noastre
