Simona Halep a dezvăluit obiectivul real pentru finalul anului: „Sunt încrezătoare că am o şansă mare şi voi încerca să realizez asta”

Simona Halep a dezvăluit obiectivul real pentru finalul anului: „Sunt încrezătoare că am o şansă mare şi voi încerca să realizez asta”

Simona Halep a debutat cu dreptul la US Open 2019, după ce în ultimele două ediții a cedat de fiecare dată în primul tur. Acum, Halep a anunțat obiectivul clar pe care vrea să-l atingă până la finele acestui sezon.

Simona Halep (4 WTA) a învins-o pe americanca Nicole Gibbs (135 WTA), marţi seară, scor 6-3, 3-6, 6-2, şi s-a calificat în turul secund la US Open. La finalul jocului, constănțeanca a spus că până la finele acestui sezon vrea redevină numărul 1 mondial.

Cred că jucătoarele sunt foarte apropiate din punct de vedere valoric şi oricine poate câştiga turneul, chiar şi cele de Mare Şlem. Toate meciurile sunt dificile, indiferent de fază. E o şansă pentru oricine şi trebuie să profităm de ea.

Un lucru bun e că am încredere că pot atinge acel nivel (n. red. – din finala de la Wimbledon 2019). Sunt motivată, am dorinţă de rezultate, de trofee şi sunt sigur că mă pot întoarce acolo. Nu ştiu dacă la acest turneu sau la următorul. Nu am nimic de pierdut în poziţia în care mă aflu. Am reuşit tot ce mi-am propus, deci sunt destul de relaxată, dar am în continuare aşteptări de la mine. Trebuie să muncesc pentru asta, la fel cum am făcut-o şi în sezonul de iarbă. La fel şi aici, chiar dacă n-am jucat extraordinar la Toronto şi Cincinnati, am reuşit să-mi îmbunătăţesc jocul.

Dacă sunt sănătoasă, vreau să lupt 100% la locul 1 mondial. Sunt încrezătoare că am o şansă mare şi voi încerca să realizez asta”, a spus Halep.

Mai departe, în turul secund la US Open, Simona Halep o va întâlni pe americanca Taylor Townsend (116 WTA).

Ne puteți urmări și pe Google News