Dan Badea: „Viața alături de Arias este o binecuvântare”

Dan Badea: „Viața alături de Arias este o binecuvântare”

De când a devenit tătic, Dan Badea trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui.

Prezentatorul emisiunii iUmor de la Antena 1 a vorbit despre modul în care i s-a schimbat viața de la venirea pe lume a băiețelului său, Arias Dan Ioan.

„Lăsând orice glumă la o parte, am senzaţia că abia acum a început viaţa. Viaţa alături de Arias este o binecuvântare, o surpriză permanentă. Nu te pregăteşte nimeni pentru ce va urma, indiferent câte filme vezi, ce citeşti sau câţi prieteni cu copii îţi spun ce o sã te aştepte.

Când ajung acasă după o zi întreagă de filmări la iUmor, cum se întâmplă în această perioadă, oricât aş fi de oboşit, mă resetez, mă încarc, am un scop. Am fost alături de soţia mea în sala de naşteri, iar momentul în care i-am auzit vocea prima oară… Nu conştientizezi cã ai dat naştere unei vieţi, pânã nu-i auzi glăsciorul. Atunci ne-a topit pe amândoi şi de atunci topiţi suntem!”, a declarat Dan Badea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Emisiunea iUmor va fi difuzată în această toamnă, la Antena 1. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie sau improvizație.