Băsescu: Îl informez pe Dușa că Moscovici va avea o discuție luni cu ministrul Finanțelor
- Carmen Vintil ă
- 20 decembrie 2014, 19:01
Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că a discutat cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care i-a cerut comisarului european Pierre Moscovici să aibă o discuție cu ministrul de Finanțe român pentru a se găsi o soluție prin care se poate mări deficitul cu încă 0,3% pentru Armată.
,,Fiindcă am văzut că se obișnuiește comunicarea prin presă îl informez pe dl. ministru Dușa că am vorbit cu Jean Claude Juncker, care i-a cerut comisarului Moscovici să aibă o discuție luni cu ministrul Finanțelor din România pentru a găsi o formulă prin care se poate mări deficitul cu încă 0,3%, dar depinde cum vor susține acest lucru, pentru că altfel România ar îndeplini toți parametri care ar justifica pentru dotarea armatei un plus de deficit", a spus Băsescu, într-o conferință de presă.