Niţă despre Nicolescu: "A venit tânărul meu coleg, a trecut un an şi nu avem strategie energetică. Cum am plecat de acolo, cum a îngheţat totul"
- Andrei Niculae
- 15 decembrie 2014, 14:19
Constantin Niţă, fostul ministru al Economiei, a criticat, luni, activitatea de la Departamentul de Energie din minister, afirmând că "nu s-a mai întâmplat nimic" cu strategia energetică de când Răzvan Nicolescu a preluat portofoliul, scrie Agerpres.
“În ceea ce priveşte strategia energetică, eu am postat-o pe site. A venit tânărul meu coleg, a trecut un an şi nu avem strategie energetică. Nu mai vorbim despre cablul submarin România - Turcia. Cum am plecat de acolo, cum a îngheţat totul. Nu putem să producem 22.000 de megawaţi, când consumăm doar 7.000 de megawaţi. Cu restul ce facem? Am iniţiat proiectele cu China pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, la Rovinari, Deva, Tarniţa. Din păcate, lucrurile au trenat în ultimul an”, a spus Niţă.
Nu există înteres pentru privatizarea Oltchim
Fostul ministru a declarat că există un investitor care doreşte să cumpere Oltchim la pachet cu Arpechim, iar dacă va fi cazul unei înţelegeri va trebui discutat cu Petrom preţul Arpechim.
“Va fi nevoie să discutăm cu Petrom pentru a negocia un preţ pentru Arpechim. În condiţiile în care nu există un investitor care să-şi exprime punctul de vedere legat de preluarea acestei companii la pachet cu Arpechim, nu putem să facem această negociere. Există un investitor în China care şi-ar dori acest pachet. Din păcate, nu şi-a depus scrisoarea de intenţie. Altcineva din Uniunea Europeană, din afara Uniunii Europene nu a venit. Nu este vorba de faptul că noi nu dorim să privatizăm. Nu există interes”, a explicat Constantin Niţă.
Cuprumin este pe profit
Niţă a vorbit şi despre Cuprumin, despre care a afirmat că în prezent lucrează pe profit şi există perspective de creştere a capacităţilor de producţie.
“În acest moment, compania Cuprumin este pe profit, cu opt milioane şi ceva de lei. Acest profit poate fi dublat sau triplat, prin creşterea capacităţii de producţie. Anul acesta am cumpărat nişte utilaje. Anul viitor, probabil că vor cumpăra mai multe utilaje, iar o parte din profit va rămâne la dispoziţia companiei şi poate fi reinvestit în cumpărarea de utilaje de producţie, însă fabrica metalurgică este necesară pentru prelucrare. Compania Naţională de Cupru va trebui să lucreze pe centru de profit Moldomin, centru de profit Cuprumin şi va intra, probabil, în asociere cu un investitor pentru realizarea acestei fabrici. Am discutat cu mai multe companii”, a spus Niţă, care a făcut un bilanţ al celor zece luni de mandat.