Mircea Geoană, confuz: Partidul a decis suspendarea mea, a lui Șova și a lui Vanghelie, până la Congresul PSD

Mircea Geoană, confuz: Partidul a decis suspendarea mea, a lui Șova și a lui Vanghelie, până la Congresul PSDMircea Geoană și Victor Ponta Sursa foto. EVZ

Mircea Geoană a declarat, la finalul ședinței CExN a PSD, că după lungi discuții, s-a decis suspendarea sa din partid, precum și a lui Dan Șova și Marian Vanghelie, până la Congresul PSD.

„Ponta a făcut propuneri de excluderi pentru un număr de colegi, inclusiv pentru mine. Dar după o lungă și contradictorie discuție s-a decis suspendarea mea, a lui Șova și Vanghelie până la Congres”, a spus Geoană.

„Să trecem peste acest moment delicat, toată lumea este nervoasă, a fost o discuție lungă, dar în linii mari, utilă. Nu cred că așa trebuie să procedăm. Dar în condițiile în care președintele partidului a jucat cu șefia partidului pe masă acest subiect, partidul a găsit o formulă să continuăm până la Congres”, a adăugat social-democratul.