IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la accidentul rutier în care patru tineri s-au răsturnat cu maşina

IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la accidentul rutier în care patru tineri s-au răsturnat cu maşina

Un autoturism s-a răsturnat marţi la ieşirea din localitatea Mocrea, judeţul Arad. Pentru salvarea celor patru tineri care se aflau în automobil a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.

Mașina în care se aflau cei patru tineri a intrat într-un cap de pod, apoi s-a răsturnat. Tinerii au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar pentru unul dintre răniți a fost solicitat un elicopter SMURD, informează aradon.ro.

”Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism marca Opel, din direcţia Ineu spre Arad, un tânăr în vârstă de 18 ani din Târnova, datorită vitezei excesive şi a lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeţ din beton, din afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a trei tineri, aflaţi în calitate de pasageri, în autoturism", au anunțat reprezentanții IPJ Arad.

Ne puteți urmări și pe Google News