SURSE: Angajaţi ai companiei Siveco sunt implicaţi în frauda cu fonduri europene de la Asociaţia Nevăzătorilor din România
- Ionel Stoica
- 25 noiembrie 2014, 14:15
Angajaţi ai companiei Siveco, printre care preşedintele companiei, Irina Socol, membrii unor fundaţii, dar şi funcţionari din Ministerul Educaţiei sunt implicaţi în frauda cu fonduri europene de la Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR), au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Procurorii DNA au efectuat marţi 9 percheziţii în municipiile Bucureşti şi Buzău, ancheta vizând modul în care ANR a implementat un proiect cu finanţare comunitară intitulat "Integrarea pe piaţa muncii şi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi vizuale printr-un program practic de formare în domeniul TIC", potrivit Agerpres.
- Din documentele anchetatorilor, rezultă că membrii echipei de management, respectiv Sergiu Radu Ruba (preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România), Emil Dragomirescu (manager de program în cadrul SC Siveco România SA), Mircea Bucur (preşedinte al fundaţiei "Cartea Călătoare", cu sediul în Focşani) şi Gabriela Mârze (contabil Siveco) au întocmit şi prezentat în cadrul proiectului documente care atestă cheltuieli fictive, în scopul obţinerii pe nedrept a rambursării sumei de aproximativ 2.800.000 lei (aferentă activităţilor nerealizate în fapt) din fonduri europene şi de la bugetul de stat.
Proiectul beneficia de o finanţare nerambursabilă în valoare totală de 9.270.700 lei, în urma unui contract semnat în anul 2010 de Organismul Intermediar pentru POS DRU Regiunea Sud-Est Brăila cu Asociaţia Nevăzătorilor din România (solicitant) în parteneriat cu fundaţia "Cartea Călătoare" şi Siveco.
Până în prezent, în cadrul proiectului s-au realizat plăţi în valoare totală de 4.844.000 lei (ultima în data de 12 iulie 2013), iar termenul de finalizare al acestuia a expirat în 30 septembrie 2013.
Proiectul prevedea realizarea unui program de formare specific persoanelor cu dizabilităţi, la care să participe 500 de persoane pentru iniţiere în utilizarea TIC şi 900 de persoane pentru utilizarea unor tehnologii specifice TIC.
Deşi termenul de finalizare al proiectului a expirat, o mare partea a activităţilor asumate de cele trei entităţi implicate nu au fost realizate şi nu pot face obiectul cererilor de rambursare a cheltuielilor.
Astfel, prima activitate eligibilă - cursul "iniţiere în utilizarea TIC pentru un număr de 500 persoane cu dizabilităţi", prin formare clasică în sala de curs, s-a derulat conform cerinţelor asumate.
În schimb, trei cursuri cu tematica TIC mai avansată (editare şi administrare conţinut pentru internet, dezvoltare pagini de web şi testare şi evaluare aplicaţii web, fiecare adresându-se unui număr de 300 de cursanţi) nu au fost organizate/desfăşurate efectiv de către Siveco şi celelalte entităţi responsabile.
Conform obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare, Siveco trebuia să achiziţioneze şi să instaleze 3 servere, prin intermediul cărora să fie derulate 3 cursuri on-line, a căror elaborare revenea tot în sarcina Siveco. Practic, după ce elabora cele 3 cursuri şi instala infrastructura de servire, Siveco avea obligaţia de a crea o interfaţă web, precum şi conturi de utilizatori pentru cele 900 de persoane din grupul ţintă, puse la dispoziţie de ANR. În realitate, cele 3 servere achiziţionate de Siveco au fost instalate la sediul ANR şi au funcţionat efectiv până în luna iunie 2013, timp în care au fost instruiţi aproximativ 50 de cursanţi. În luna iunie 2013, din cauza condiţiilor improprii de instalare acestea au fost dezafectate, situaţie în care se regăsesc şi în prezent.
În paralel, începând din luna aprilie 2013, Sergiu Ruba şi Emil Dragomirescu au iniţiat demersuri de întocmire a unor documente care să ateste, în mod fictiv, participarea a 900 de persoane cu dizabilităţi la cursurile on-line de formare prevăzute în cadrul proiectului.
- Astfel, în data de 14 aprilie 2013, Sergiu Ruba a organizat la Sinaia o întâlnire cu preşedinţii tuturor filialelor teritoriale ale ANR, cărora le-a solicitat să întocmească cât mai multe dosare care să ateste că persoane cu dizabilităţi, membrii ai respectivelor filiale, au participat la cursurile on-line asumate prin proiect.
- Pentru a convinge preşedinţii filialelor teritoriale ale ANR ca măcar să le pună la dispoziţie datele de identificate ale unor persoane cu dizabilităţi, necesare finalizării exclusiv scriptice a acestei activităţi, în plenul discuţiilor Emil Dragomirescu a promis că Siveco va dona câte un calculator fiecărei filiale care va trimite cel puţin 25 de dosare.
Astfel, în luna septembrie 2013, fără ca vreun curs on-line să mai fi fost organizat în fapt, Sergiu Ruba şi Emil Dragomirescu deţineau documente justificative (dosare ale fiecărui participant) care evidenţiau în fals participarea a 617 cursanţi, persoane cu dizabilităţi, la cursurile on-line de formare pentru utilizarea unor tehnologii specifice TIC.
O parte importantă din cele 617 persoane (dintre care numai aproximativ 50 au urmat efectiv cursul) nu au avut niciodată acces la serviciul internet sau la computere personale, dosarele acestora fiind furnizate de preşedinţii filialelor teritoriale ale ANR.
Rolul Irinei Socol, potrivit DNA
În data de 27 septembrie 2013, în cadrul unei întâlniri realizate la sediul ANR, Sergiu Ruba, Irina Socol (patron al Siveco), Emil Dragomirescu, Mircea Bucur şi Gabriela Mârze au convenit să fabrice în continuare documente pentru a justifica în fals îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul aplicaţiei, pe care să le includă în cererea de rambursare finală din proiect (ce urmează a fi avansată în următoarele 4 luni, pentru solicitarea la rambursare a sumei de 4.150.000 lei), în scopul obţinerii pe nedrept, din bugetul UE/naţional, a sumei de aproximativ 2.800.000 lei.
De asemenea, Dan Liviu (consilier la Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanţate din Fonduri Structurale din Ministerul Educaţiei Naţionale - MEN) şi Constantin-Ciprian Tănase (fost funcţionar al MEN în perioada 2004-2005) au fost incluşi în echipa de implementare a proiectului din partea ANR, în calitate de experţi, fără a desfăşura efectiv activităţi, ci doar pentru a încasa contravaloarea remunerării lor, existând indicii că rolul acestora era de a-şi folosi sistemul relaţional deţinut la nivelul instituţiilor cu atribuţii de monitorizare/control pentru a asigura succesul aplicaţiei.
Conform evidenţelor oficiale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Dan Liviu figurează ca angajat al ANR din 17 august 2011 (în perioada august-decembrie 2011 a încasat de la ANR, în proiect, suma de 35.715 lei), iar Constantin Tănase din 9 februarie 2012.
De asemenea, pentru a justifica în fals îndeplinirea activităţilor şi atingerea indicatorilor aferenţi ultimului obiectiv specific - "integrarea grupului ţintă pe piaţa muncii şi incluziunea socială a acestuia, prin activităţi şi acţiuni specifice" - Sergiu Ruba, Mircea Bucur şi Emil Dragomirescu au convenit, în prima parte a luni octombrie 2013, asupra unui calendar de angajare scriptică/formală a minim 250 de persoane cu dizabilităţi.
Astfel, Mircea Bucur s-a obligat să angajeze în mod formal, în perioada noiembrie-decembrie 2013, aproximativ 50-70 de cursanţi la mai multe firme private cu ai căror reprezentanţi cultivă relaţii apropiate, urmând a primi de la Siveco suma de 20.000 lei, necesară plăţii contribuţiilor la bugetul de stat şi acordării a câte 200 lei/lună pentru fiecare cursant angajat, fără a presta în fapt activităţi.
- De asemenea, Sergiu Ruba şi-a asumat angajarea a circa 200 de cursanţi, în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014, la mai multe fundaţii controlate de Constantin Pietroşel.
- Din 20 aprilie 2011, Constantin Pietroşel figurează ca angajat al Federaţiei Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, el fiind şi membru al fundaţiei ALCION şi al Fundaţiei Umanitare "Sonnenstrahl".