Taxa pe Internet a fost scânteia care a aprins Ungaria. Imaginile de acum o lună cu puhoaiele de oameni traversând podul peste Dunăre, cu telefoanele aprinse în mâini, ca niște brichete la un concert rock, au făcut înconjurul lumii. Premierul Orban a dat înapoi și a renunțat la taxă. A fost greșeala fatală. De proporțiile celei a lui Ponta, când l-a demis pe Corlățean pentru votul scandalos din diaspora. Și unul și altul au arătat că le e frică. Și au dat avânt Străzii, care a căpătat conștiința Forței sale. O forță capabilă să măture Puterea.
În Ungaria, protestele se țin lanț. Se manifestează împotriva corupției, împotriva rusificării țării („Europa, Europa!” și „Orban nu uita / Cară-te la Moscova!”, în traducere liberă), împotriva Opoziției socialiste, bleagă și la fel de coruptă („...Aceeași mizerie!”), împotriva viitoarei scumpiri a țigărilor, ba chiar și împotriva retrasei Taxe pe Internet. Pentru că zvonuri neliniștitoare spun că Orban abia așteaptă să o repună pe tapet imediat ce se mai liniștesc apele.
Hei, zvonurile!... Circulă ca fulgerul pe rețelele de socializare. Iritați și mobilizați prin Facebook sau Twitter, luni s-au adunat din nou zeci de mii de oameni în fața Parlamentului de la Budapesta. A fost a patra manifestație masivă în trei săptămâni. Lucru nou, însă, pentru Ungaria, s-au înregistrat proteste și în alte cincisprezece orașe din țară, dar și, atenție!, la Berlin, Amsterdam, Londra, Luxemburg. Lozincile și nemulțumirile strigate la Budapesta seamănă al naibii de bine cu EuroMaidanul de la Kiev. Și, mutatis mutandis, cu toate mișcările de piață care au zgâlțâit Estul Europei în ultimul sfert de veac. Prin care Occidentul a mușcat adânc din carnea flască a fostei URSS.
Dar Ungaria este deja în Occident, membră cu drepturi depline în NATO și UE!, ar putea observa cineva. Oare? La începutul lunii, Budapesta a sfidat Uniunea Europeană, aprobând construirea unui gazoduct prin care gazele rusești să ocolească Ucraina - prin Ungaria -, pentru a ajunge în Europa. Un pas înainte pentru realizarea proiectului South Stream, dorit cu ardoare de Moscova, dar căreia UE i se opune vehement.
Ne puteți urmări și pe Google News
La începutul lui 2014, Budapesta și Moscova au semnat un acord-bombă de 10 miliarde de euro pentru ca Rusia să construiască două reactoare nucleare la centrala de la Paks. Astfel, compania rusească Rosatom preia monopolul pieței de energie nucleară din Ungaria, așa cum, prin contractul de mai sus, Gazprom pune monopol pe piața gazelor. Energia maghiară devine energie rusească.
Acestora li se adaugă campania galopantă de naționalizări declanșată de Viktor Orban și care a vizat: companiile de utilități publice de la mari companii precum E.On și RWE (Germania), EDF și GDF Suez (Franța) sau ENI (Italia); banca MK Bank a grupului german Bayern LB; constructorul canadian de mașini Bombardier.
Însă nici una dintre aceste acțiuni nu a năucit cancelariile lumii ca declarația din 26 iulie a lui Viktor Orban făcută la Băile Tușnad, despre sfârșitul istoric al democrației liberale occidentale: „O democrație nu trebuie să fie neapărat liberală (...) Nu cred că aderarea noastră la UE ne împiedică să construim un nou stat NEliberal, bazat pe fundamentele naționale”, a enunțat premierul, dând și exemple de astfel de state de succes: Rusia, Turcia, China.
Nici atacul la interesele economice ale UE, nici breșa în securitatea NATO nu reprezintă o amenințare mai mare decât atacul la liberalismul occidental. Pentru că toată coeziunea Occidentului, atâta câtă încă există azi, nu mai e dată de interesele economice sau de securitate comune, ci tocmai de această ideologie, căreia Budapesta i-a pus gând rău. Occidentul nu poate să tolereze în inima sa o tumoră maghiară de frica unei contagiuni. Ea va fi extirpată. La Tușnad, Viktor Orban și-a semnat sfârșitul. Culmea ironiei, cum premierul controlează două treimi din Parlament, iar opoziția este la fel de bleagă ca pe Dâmbovița, extragerea lui Orban va veni prin mjloace „neliberale”. Mai exact, din Stradă. Din Piață. Care, cum spuneam, seamănă tot mai mult cu EuroMaidanul din Kiev. Acolo unde, pe 21 noiembrie 2013 cu exact un an în urmă, s-a declanșat marea manevră a scoaterii Ucrainei (sau, mă rog, a unei mari părți a ei) din sfera de influență a Kremlinului.
Orice i se poate reproșa lui Orban, dar nu că îi lipsește curajul. Se ține bățos, cu toate avertismentele Occidentului. Dincoace, pe Dâmbovița, la primul semnal că Strada amenință să scape de sub control, să răstoarne barajele scutierilor și să se reverse pe Kiseleff, Ponta și-a recunoscut grabnic înfrângerea. Nu a mai așteptat să vadă cum funcționează Mașina de Numărat a lui Dragnea pe timp de noapte și nici efectul celor 1.500.000 de voturi pe liste suplimentare. Pentru că Ponta nu are curajul lui Orban și i se înmoaie picioarele la telefon. De aceea, s-ar putea să fie considerat util și să supraviețuiască.
Recomandările noastre
