CONSUMUL GLOBAL de ENERGIE va creşte cu 37% până în 2040
- Andrei Niculae
- 12 noiembrie 2014, 14:10
Lumea va consuma energie în cantităţi mai mari în 2040 decât în prezent, însă evoluţia cererii va fi afectată de creşterea preţurilor şi de îmbunătăţirea eficienţei energetice, a prognozat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei.
Potrivit IEA, cererea mondială de energie umrează să crească cu 37% până în 2040, însă ritmul de creştere de la an la an se va reduce ca urmare a măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice de la peste 2% în ultimele două decenii la 1% pe an după 2025. Energiile regenerabile vor creşte rapid, astfel că în 2040 petrolul ar urma să asigure un sfert din oferta mondială de energie, o proporţie similară urmând să revină energiilor regenerabile, gazelor şi cărbunelui.
“Pe măsură ce sistemul energetic mondial creşte şi se transformă, continuă să apară semne de stres. Însă energiile regenerabile ar urma să continue să crească şi putem vedem acum punctul în care vor deveni principala sursă de producţie a energiei electrice la nivel mondial”, a declarat directorul general al IEA, Maria van der Hoeven.
În total, consumul mondial de ţiţei ar urma să crească până la 104 milioane de barili pe zi în 2040, cu 14 milioane barili pe zi mai mult comparativ cu 2013. IEA susţine că repartizarea geografică a cererii va fi bulversată pe fondul avansului economiilor emergente. Consumul va stagna în majoritatea ţărilor europene, în Japonia, Coreea de Sud şi America de Nord şi va creşte în restul Asiei, care va fi responsabilă pentru 60% din cererea mondială, în Africa Sub-sahariană, Orientul Mijlociu şi America Latină. 'Ţările asiatice vor importa în 2040 două treimi din petrolul tranzacţionat la nivel internaţional', susţine IEA, adăugând că la începutul anilor 2030 China va devansa SUA în calitate de cel mai mare consumator mondial de aur negru.
Potrivit Raportului IEA, cererea mondială pentru gaze naturale va creşte cu peste 50% până în 2014, acesta fiind singurul combustibil fosil care va continua să crească la acel moment. În schimb, cererea de cărbune va creşte cu 15% până în 2040 însă ritmul de creştere va încetini după 2020, scrie Agerpres.