Înaintea disputei-vedetă a etapei a 13-a, cu Dinamo, Costel Gâlcă , tehnicianul Stelei, a spus, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că titularizarea fundașului Iasmin Latovlevici nu poate fi luată în considerare, chiar dacă testele medicale au indicat faptul că jucătorul „roșalbaștrilor” nu a suferit nicio leziune.
„Latovlevici a făcut un RMN și a ieșit că nu are nimic, dar zice că îl doare. Vom vedea dacă Bourceanu va juca, pentru că vine după o pauză mare”, a declarat Gâlcă.
Antrenorul campioanei României a vorbit și despre partida din această seară de pe „Arena Națională”, și a ținut să precizeze că are încredere în forța echipei sale. „Nu am emoții înaintea acestui meci. Am o echipă bună în care am încredere. Trebuie să ai atitudine și valoare pentru a câștiga. E normal că Steaua nu mai este așa agresivă ca în trecut pentru că acum avem o posesie mai mare. Sper să nu mai fie greșeli de arbitraj. Vrem să fie un meci care să se decidă doar pe teren”, a conchis tehnicianul „militarilor”.