Klaus Iohannis: Atacul lui Firea, de o speţă extrem de joasă

Klaus Iohannis: Atacul lui Firea, de o speţă extrem de joasă

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a reacționat, astăzi, la afirmaţiile purtătoarei de cuvânt a campaniei prezidenţiale a PSD, senatoarea Gabriela Firea, la adresa sa.

"Mi s-a părut de o speţă extrem de joasă şi reacţiile nici nu au fost necesare din partea mea, a reacţionat societatea la aceste afirmaţii şi mi se pare un lucru absolut normal fiindcă atacul a fost ieşit din orice scenariu de campanie cât de cât rezonabilă", a spus Iohannis, citat de Agerpres.

Preşedintele PNL a arătat că nici el şi nici soţia sa nu au fost afectaţi de declaraţiile senatoarei PSD. Purtătoarea de cuvânt a campaniei prezidenţiale a PSD, senatoarea Gabriela Firea, a declarat marţea trecută că în toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii.

'Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poţi să înfiezi un copil dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere şi mai ales că, din perspectiva financiară, nu cred că se punea problema ca familia Iohannis să nu poată să îngrijească unu-doi copii. Eu am prieteni de familie care nu au putut avea biologic copii, din motive de sănătate, şi au înfiat. Un părinte este mult mai atent, mult mai sensibil la viaţa celor din jur, pentru că se gândeşte la viaţa propriilor copii. Şi, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când creşte un copil de la primele zile până la maturitate. Sunt nişte etape ale vieţii pe care un om fără copii, un om care trăieşte într-o casă rece (...) nu are cum să le simtă şi îţi marchează psihologic întreaga existenţă. Toate familiile din România nu candidează la prezidenţiale, în toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii. Toate familiile din România nu au aceste aspiraţii să ne conducă pe noi toţi ceilalţi, românii, laolaltă', a spus Gabriela Firea, întrebată dacă lipsa unui copil este un defect pentru toate familiile din România. Întrebată dacă acesta ar fi un defect pentru un viitor preşedinte, ea a răspuns: 'Categoric'.

Ne puteți urmări și pe Google News