Victor Ponta despre presă: Există jurnalişti slujitorii ai unui regim politic

Victor Ponta despre presă: Există jurnalişti slujitorii ai unui regim politic

În toate segmentele societăţii există oameni care pretind că sunt independenţi şi nu sunt, dar şi jurnalişti care au slujit un anumit regim politic, a spus premierul Ponta la o conferinţă despre libertatea presei.

“Există probleme specifice. Probleme pe care cred că societatea le poate rezolva, legate de cât de liberă şi cât de independenţi sunt anumiţi jurnalişti. Cred că e un moment când ies la suprafaţă tot felul de lucruri care ne-au surprins mai mult sau mai puţin.Iese tot puroiul din societate şi va urma vindecarea, e o operaţiune dureroasă, dar există în toate segmentele societăţii oameni care pretind că sunt independenţi şi nu sunt, oameni care au jucat roluri, îi aflăm şi pe cei care nu au fost jurnalişti, ci doar servitori ai unui regim politic. Dar sunt şi cei care rămân critici”, a adăugat Ponta.

Premierul Victor Ponta a mai spus că orice societatea democratică are nevoie de mass-media aşa cum este nevoie şi de justiţie.

"În România mass-media este extrem de diversă. România este o țară cu o diversitate”, a spus premierul, la conferinţa despre libertatea presei.