Pe vremea când Ceaușescu ajunsese să enerveze chiar și când nu apărea la televizor, nimic nu-i exaspera mai tare pe români decât raportările statistice. În vreme ce Telejurnalul și Scânteia anunțau că producția, consumul, productivitatea urcă până la cer, lumea stătea la cozi kilometrice pentru orice, de la unt cu apă la găleți de plastic. Minciuna devenise pârghie de guvernare, în strania iluzie că cifrele false pot ține loc de mâncare, căldură sau carte. Se mințea și la Meteo. În verile caniculare, termometrele se blocau zile în șir în dreptul cifrei 39, chiar dacă în realitate temperaturile săreau la 42 sau 43 de grade. Asta pentru că în Legea Muncii scria ca la 40 de grade producția să fie oprită.
Ponta are meritul istoric de a dezgropa și readuce în spațiul public Minciuna Statistică. Pentru asta, premierul nu s-a sfiit să se folosească de bătrânul, bunul Institut Național de Statistică, strașnic încercat în scorneli de pe vremea lui Ceaușescu. Dincolo de minciuna nerușinată de a prezenta o scădere economică drept creștere, infinit mai grav este că Ponta se folosește de instituțiile statului nu ca să se plimbe cu elicopterul în weekend, ci ca să mintă poporul pe care trebuie să-l guverneze! În istoria Uniunii Europene, a mai fost un singur stat care a raportat cifre false: Grecia, înainte de criza din 2008. Ce s-a ales de ea, se știe.
Minciuna lui Ponta a fost atât de sforăitoare, încât zgomotul ei a acoperit adevăratul scandal. O afirmație a premierului ar trebui să ne dea frisoane, mai ceva ca o pală rece de la aerul condiționat pe spinarea asudată: „Zona euro este din nou în recesiune. Trebuie să ne îndreptăm către celelalte piețe, către Turcia, China, zona asiatică, Africa!” Întâi de toate, recesiunea zonei euro este o minciună. Alta! De fapt, zona euro a avut creștere de 0,2% pe primul trimestru și de 0 pe al doilea, spre deosebire de România care a avut scăderi în ambele trimestre. Așadar, premisa invocată este falsă și, după toate regulile logicii, concluzia ce se bazează pe ea va fi automat falsă. Apoi, atenție!, Ponta nu este un manager de firmă, ci prim-ministrul țării. Când spune „Trebuie să ne îndreptăm către...”, el vorbește despre direcții strategice ale țării, nu despre simple debușeuri pentru vreun SRL.
Dar parcă noi aveam o direcție de mers - spre Occident. Suntem membri ai UE și NATO, avem un parteneriat strategic cu Statele Unite. Schimbăm direcția? Ce înseamnă asta? Și cine a decis? Poporul a fost consultat? Socotind și minciuna care precede aceste vorbe, se ridică firesc o altă întrebare: de unde graba asta subită de a ne îndrepta către altceva? Chiar de am lua de bună minciuna cu recesiunea zonei euro, de ce nu ne-am pus problema să schimbăm direcția imediat după 2008, și ne-o punem acum, când criza pare să fie spre sfârșit?
Dacă luăm la puricat noile ținte spre care „trebuie să ne îndreptăm”, mirarea devine perplexitate. În Turcia, tocmai a câștigat președinția, din primul tur, fostul premier Erdogan, un ins de mână forte, cu vederi puternic islamiste, cu nostalgii după defunctul Imperiu Otoman, văzut de majoritatea observatorilor ca un pericol pentru Republica lui Atatürk și pentru orientarea (nota bene!) țării spre Vest. China este paradisul capitalismului de stat. Sau al „capitalismului roșu”. O țară profund admirată de Ponta, până într-atât încât pe premierul chinez nu doar că l-a așteptat la aeroport, la sosire, dar l-a condus până la roata avionului și la plecare. Spre deosebire de vizita vicepreședintelui Joe Biden, primit de ministrul de Externe Corlățean.
Și ajungem la misterioasa sintagmă „zona asiatică”. Excluzând China, spre ce alte țări din „zona asiatică” gândește Ponta să ne îndreptăm pentru un parteneriat strategic? India? Este o țară uriașă, bogată, în plin elan economic, dar cu uriașe discrepanțe sociale și cu democrație cel puțin îndoielnică, ceea ce o face un uriaș cu picioare de lut. Tigrii asiatici? Japonia? Cu tot avântul lor, nu au forța de a înlocui un parteneriat strategic UE sau America.
Și atunci ce mai rămâne în Asia? Pardon, în „zona asiatică”, ceea ce este cu totul altceva. Numai Rusia, și planurile ei de a crea un mare bloc, opus celui occidental: Eur-Asia. Foarte probabil, în plin proces logoreic, Ponta a realizat cât de periculos era să numească direct Rusia, dar nici nu se mai putea opri din enumerare. Așa se explică soluția lexicală stranie. Așadar: Turcia, China, Rusia, Africa trebuie să fie noile direcții strategice? Premierul este dator cu explicații limpezi.
Ponta abia a rupt Pactul de Coabitare, în care erau stipulate clar parteneriatele strategice și direcțiile de orientare ale României. După două zile, partidul său a sprijinit un protest neautorizat de cea mai pură esență fesenistă sub gardurile Cotrocenilor. Acolo unde Traian Băsescu, președintele care a plasat țara în sfera de influență occidentală, americană, își duce ultimele luni de mandat.
Recomandările noastre
