După cum a spus cineva, motivul pentru care toate cele descrise de Borges s-au întîmplat (căci, de vreme ce au ajuns în mintea lui și el le-a scris, e clar că s-au întîmplat) este pur și simplu acela că nu știm ce e Universul. E adevărat ce zice, deși nu sînt sigur că dacă am ști, povestea lui Borges nu s-ar fi întîmplat.
Vorba asta am auzit-o nu mai știu unde și mi s-a părut înțeleaptă. Nu cred că a spus-o Carlo Argentino Daneri, vărul frumoasei Beatriz Vitrebo, iubita lui Borges, cea care a murit într-o dimineață toridă de februarie, chiar la începutul poveștii.
Nu ne dăm bine seama dacă Daneri era nebun sau nu. Era, în orice caz, poet și asta acoperă foarte bine o anumită stare pe care oamenii care nu sînt poeți o numesc nebunie. Daneri lucra la un poem enorm, intitulat ”Pămîntul”, în care vroia să inventarieze absolut toate lucrurile de pe lume. Toate! Să le menționeze și să le descrie. Casa veche în care locuia, în care locuise și Beatriz de altfel, trebuia să fie demolată pentru a face loc unor proiecte imobliare noi. Ah, vorba aceasta a lui Borges: ”După ce treci de patruzeci de ani, orice schimbare e un simbol detestabil al trecerii timpului...”! Doar că spaima și neliniștea lui Daneri nu venea doar din perspectiva de a-și vedea casa dispărînd. Omul era agitat pentru că în subsolul casei se găsea un punct anume. ”Unul din punctele spațiului care cuprinde toate celelalte puncte”. Un punct din care vezi toate lucrurile lumii și pe fiecare dintre ele din toate unghiurile de vedere posibile. Borges nu a rezistat și a coborît și el în subsol. Să vadă.
Lectura acestei povestiri a fost la rîndul ei de multe ori povestită. Dar eu vă recomand un exercițiu cu adevărat interesant, mult mai interesant decît scrierea unui text despre această poveste. După ce citiți ceea ce i s-a întîmplat lui Borges după moartea Beatricei, povestiți în scris lectura. Nu povestea lui Borges, nu e vă lansați într-un rezumat sau într-un comentariu, ca la școală. Scrieți cum ați citit dumneavoastră povestea. Ce a produs mintea dumneavoastră în stratul ei cel mai intim în timp ce citeați și imediat după. Ce conexiuni ați făcut, ce imagini știute sau neștiute v-au apărut în minte, ce cuvinte a produs creierul dumneavoastră. Dacă faceți acest mic exercițiu, desprinzîndu-vă de textul citit care e doar un simplu și banal pretext, și veți scrie doar despre avansul dumneavoastră pe poteca strîmtăși șerpuitoare a acestei povești, veți termina într-un punct din care s-ar putea, dacă nu să vedeți, măcar să puneți urechea pe o piatră și să auziți sau măcar să aveți iluzia că înțelegeți. Tot Borges zice că, în fond, imposibilitatea de a penetra schema divină a Universului nu poate să ne descurajeze în nici un caz să plănuim scheme omenești pentru acest Univers.
E ușor de văzut că numele poetului Daneri este formula aproape contrasă a marelui nume Dante Aligheri, pe care Borges l-a considerat cel mai mare dintre cei mai mari. Și verișoara lui Daneri, iubita lui Borges, cea care a murit lăsînd atîta durere în el, era Beatriz. Coborîrea lui Borges în subsol pentru a vedea totul este o evidentă paralelă cu coborîrea lui Dante în Infern. Dar acolo, jos, în întuneric, ceea ce Borges găsește seamănă mai degrabă cu Dumnezeul din Paradisul dantesc. Aleph, după cum știe toată lumea, este prima literă din alfabetul ebraic. E începutul. E punctul din care toate se nasc și care le conține pe toate. E litera sacră pentru o civilizație care crede că lumea întreagă este o carte. Toate trebuie să înceapă de undeva. Inclusiv lectura lui Borges. Ar putea începe chiar de aici.
Recomandările noastre
