MESAJ NEAȘTEAPTAT al gazetei „Novaya Gazeta“ DIN RUSIA : Iartă-ne, Olanda

MESAJ NEAȘTEAPTAT al gazetei „Novaya Gazeta“ DIN RUSIA : Iartă-ne, Olanda

La sfârșitul săptămânii trecute jurnaliştii unui ziar rusesc, „Novaya Gazeta“, cer iertare, în olandeză, pe prima pagină, locuitorilor Olandei care i-au pierdut pe cei dragi în tragedia aviatică din estul Ucrainei, în care 193 de olandezi au fost ucişi.

Ediţia de vineri a publicaţiei ruse a dedicat prima pagină tragediei aviatice din apropierea oraşului Şahtarsk, în regiunea separatistă Doneţk. Publicația titra, în olandeză, pe prima pagină, „Vergeef ons, Nederlands“ (Iartă-ne, Olanda – trad.), deasupra unei imagini sfâşietoare a liniei de maşini funerare care transportau sicriele victimelor zborului MH17. Fotografia a fost făcută după ce primele cadavre au fost recuperate şi transportate la o cazarmă militară din Olanda pentru a putea fi identificate, după o ceremonie solemnă ce a avut loc la aeroportul Eindhoven.

„Novaya Gazeta“ este un ziar liberal foarte apreciat pentru investigaţiile sale, dar şi pentru poziţia fermă anti-Putin. Din 2001, publicaţia a pierdut patru jurnalişti, inclusiv Anna Politkovskaya, un critic virulent al guvernului şi un susţinător vehement al drepturilor omului. Aceasta a fost împuşcată mortal în 2006. Novaya Gazeta este una dintre ultimele publicaţii ruse care refuză să se ralieze directivelor Kremlinului, într-o vreme în care presiunea regimului Putin îşi spune cuvântul asupra independenţei presei din Rusia.