Vremea la extreme: vijelii, inundații și caniculă
- Căt ălina Constantin
- 28 iulie 2014, 00:00
Meteorologii anunță vreme instabilă la începutul acestei săptămâni în 11 județe. Pe de altă parte, în celelalte va fi cald
Ultimele zile ale lunii iulie și începutul lunii august aduc fenomene meteorologice extreme în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avetizare de ploi torențiale pentru 11 județe. Pe de altă parte, la mare, în centrul, nordul și sudul țării va fi cald.
Cod portocaliu de viituri
Astfel, codul portocaliu, emis ieri, este valabil până astăzi, în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea, unde vor fi ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică accentuată. Aseară, mai marii guvernului au convocat comandament de urgență pentru a se stabili ce măsuri se vor lua în următoarele zile din cauza ploilor anunțate în partea de sud-vest a țării. Potrivit meteorologilor, din cauza precipitațiilor din ultimele 24 de ore, în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea, unde a fost emis cod portocaliu de ploi, se vor acumula local cantități de apă de 50-70 l/mp și izolat peste 80 l/mp.
În ceea ce privește Codul Galben, el este valabil până marți dimineață, la ora 09.00 și vizează județele Dolj, Olt, Argeș, Hunedoara, Caraș- Severin, Arad, Timișoara și o parte din județul Alba.
„Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în vestul și sud-vestul țării, precum și în zona de munte. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie”, au precizat meteorologii. Ploile torențiale vor afecta Oltenia, Banat, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și nord-vestul Munteniei. În aceste zone cantitățile de apă vor depăși local 25-30 l/mp și izolat 50 l/mp și va cădea grindină. Și hidrologii au emis, ieri, cod portocaliu de inundații pentru râurile din opt județe din sud-vestul țării. Mai mult, râuri din alte cinci județe sunt sub avertizare de cod galben. Avertizările intră în vigoare din această seară, de la ora 19.00.
Soare arzător în restul țării
În timp ce 11 județe se află sub amenințarea apelor, în restul județelor va fi foarte cald, iar ploile vor fi răzlețe. La mare vor fi temperaturi ridicate, mai spun meteorologii. În Capitală va fi cald și cerul va fi înorat parțial.