Cum pot fi cheltuite 47,7 milioane de euro de la UE pentru viticultură
- Simona Tapalag ă
- 10 iulie 2014, 08:54
Guvernul a aprobat în ședința de ieri Hotărârea ce stabilește modul de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene (UE) pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2014-2018.
Cuantumul anual al sprijinului financiar din partea UE este de 47,7 milioane euro, a informat Ministerul Agriculturii.
Fondurile europene destinate producătorilor din sectorul vitivinicol în perioada 2014-2018 pot fi folosite pentru:
- restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole
- promovarea vinurilor cu două submăsuri, respectiv promovarea vinurilor produse în Uniune care constă în acţiuni de informare în statele membre privind schema de denumiri de origine controlată şi indicaţii geografice, precum şi promovarea vinurilor în ţări terţe;
- asigurarea recoltei de struguri
- investiţii.
Prin Programul Național Suport 2009 – 2013, sectorul vitivinicol a beneficiat de o alocare financiară anuală de 42,1 milioane euro, din fonduri comunitare (FEGA), pentru restructurarea şi reconversia podgoriilor, asigurarea recoltei plantaţiilor viticole, folosirea mustului concentrat în vederea ridicării tăriei alcoolice a vinurilor și promovarea vinurilor pe pieţele ţărilor terţe.
Sectorul vitivinicol a absorbit, în proporţie de 100%, fondurile europene puse la dispoziţie de Comisia Europeană în cadrul acestui program, între anii 2009-2013. Ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate de acest Program, prin noul Program Național de Sprijin 2014-2018, cuantumul anual alocat României a fost majorat la 47,7 milioane euro, pentru ca sectorul vitivinicol să beneficieze de o dezvoltare cât mai extinsă.