INVAZIA MAȘINILOR SECOND-HAND s-a temperat

INVAZIA MAȘINILOR SECOND-HAND s-a temperat

Înmatriculările de autoturisme second-hand în România au scăzut, în primele cinci luni din 2014, cu 5,81%, până la 80.966 de unităţi, iar marca auto preferată a românilor a continuat să fie Volkswagen, cu aproape un sfert din total, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

În mai s-au înmatriculat 16.680 de autoturisme rulate, în creştere cu 13,96% faţă de intervalul similar din anul anterior. În perioada ianuarie-mai 2014 s-au înmatriculat 80.966 maşini second-hand, mai puţin cu 5,81% în comparaţie cu primele cinci luni din 2013, când erau consemnate 85.961 de înregistrări.

Marca auto preferată a românilor, când vine vorba despre maşini rulate, a rămas Volkswagen, cu 22.733 de unităţi înmatriculate din ianuarie până în mai 2014 (+6,94% faţă de anul trecut). 

Topul preferinţelor continuă cu: Opel (14.505 unităţi, -1,69%), Ford (9.451 unităţi, -7,80%), Audi (5.375 unităţi, -10,86%), BMW (5.140 unităţi, -4,97%), Renault (3.622 unităţi, +0,42%) şi Skoda (3.264 unităţi, -12,96%).

La capitolul mărci exclusiviste, statistica DRPCIV consemnează, pentru primele cinci luni ale anului în curs, o creştere de 100% la înmatriculările de Maserati (6 unităţi faţă de 3, în anul anterior) şi o majorare de 66,67% la Ferrari (5 exemplare în 2014, faţă de 3 în 2013).

În ceea ce priveşte situaţia înmatriculărilor de maşini noi, datele DRPCIV arată că, în primele cinci luni din 2014, se consemnează o creştere de 17,96%, până la 24.278 unităţi, faţă de 20.582 unităţi înregistrate în perioada similară din anul anterior.

La 30 mai 2014, din totalul de aproape 6.000 de autoturisme noi înmatriculate, cele mai multe erau din gama Dacia (1.879 unităţi, în creştere de la 1.572 exemplare, în aprilie), urmată de Skoda (538 unităţi vs 481 unităţi), Ford (460 unităţi), Volkswagen (458 vs. 443), Renault (445 unităţi) şi Opel (310 unităţi vs. 323 unităţi).

Datele oficiale ale DRPCIV arată faptul că, la sfârşitul anului 2013, parcul auto naţional din România ajunsese la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Din acest total, aproape 4,7 milioane de exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.

Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. Aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat maşinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzină.