„Sunt o baba comunista!”: 11 traduceri si peste 20.000 de exemplare vândute in Romania

„Sunt o baba comunista!”: 11 traduceri si peste 20.000 de exemplare vândute in Romania

Record. Romanul lui Dan Lungu a fost publicat saptamina trecuta de Editura Bokvennen din Norvegia, traducere de Steinar Lone.

Este cea de-a unsprezecea traducere a romanului, unul dintre bestsellerurile Polirom – peste 20.000 de exemplare vindute – , reeditat in anul 2011 in colectia „Top 10+”, dar si cu prilejul lansarii filmului omonim (in regia lui Stere Gulea), in anul 2013, in editie limitata.

„Sunt o baba comunista!” te provoaca sa zâmbesti, sa râzi in hohote, sa te intristezi, dar mai ales sa-ti intrerupi, pentru citeva clipe, lectura si sa iesi afara spre a te convinge ca realitatea e altfel, ca oamenii sint altfel.

„Sunt o baba comunista!” a mai fost tradus in: Franta (Actes Sud), Austria (Residenz ), Italia (Aisara, doua editii), Spania (Pre-textos), Ungaria (Jelenkor), Bulgaria  (Faber Print Ltd.), Polonia (Czarne), Turcia (Apollon Yayincilik), Grecia (Kastaniotis), Croatia (Filmat Naklada). Romanul lui Dan Lungu a aparut la Polirom in patru editii (2007 – colectia „Ego. Proza”, 2010 – colectia „Fiction Ltd.”, 2011 – colectia „Top 10+”, 2013 – editie limitata) si este disponibil si in format digital. De 112 saptamini, editia digitala a romanului ocupa primele pozitii in Top 10 cele mai vindute ebookuri Polirom. Versiunea franceza a cartii a fost dublu nominalizata la Premiile Europene Jean Monnet, Franta, 2008, iar versiunea poloneza a fost nominalizata la premiul pentru literatura central-europeana „Angelus”, in 2011. In 2010, a avut loc premiera piesei de teatru „Baba comunista”, un monolog sustinut de actrita olandeza Theaa Rijsewijk si regizat de Henk Kleinmeijer, pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda. „Sunt o baba comunista!” a fost adaptata cinematografic in regia lui Stere Gulea, dupa un scenariu de Stere Gulea, Lucian Dan Teodorovici si Vera Ion. Filmul a fost lansat in cinematografele din tara, in august 2013 și i-a avut în rolurile principale pe Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea și Ana Ularu.  In decembrie 2013, la Ateneul Tatarasi din Iasi, a avut loc premiera pe tara a piesei „Sunt o baba comunista!, dupa romanul omonim al lui Dan Lungu, cu un text adaptat si in regia lui Lucian Dan Teodorovici. In aprilie 2014, in Sala Studio a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timisoara, a avut loc spectacolul-eveniment „Sunt o baba comunista!”, in interpretarea uneia dintre cele mai mari actrite din Ungaria, Csoma Judit. Spectacolul de la Timisoara a fost o productie a Teatrului „Katona Jozsef” din Budapesta, care a pus in scena, de altfel, romanul lui Dan Lungu, in anul 2013.