Deputatul PDL Florin Popescu, trimis în judecată în dosarul puilor electorali

Deputatul PDL Florin Popescu, trimis în judecată în dosarul puilor electorali

Deputat în Parlamentul României, Florin Popescu, a fost trimis în judecată sub acuzația de folosire a influenţei, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012,  Florin Popescu folosindu-și influenţa şi autoritatea ce decurgeau din funcţiile de preşedinte al PDL Dâmbovița și vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice la nivel național, l-a determinat  pe un denunțător să-i remită  mai multe foloase necuvenite. Acestea au constat în cantitatea de 60.992,2 kg pui grill, în valoare de 485.500 lei, pe care ulterior a distribuit-o, în scop electoral,  cetățenilor din județul Dâmbovița, cu ocazia campaniei electorale, pentru alegerile locale, din luna iunie 2012.

Cereau câte 250.000 de euro de partid

În acea perioadă, Popescu Florin Aurelian a candidat și el pentru obținerea unui nou mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. Concret, în luna martie 2012, un intermediar i-a transmis denunțătorului că se aproprie alegerile locale şi trebuie să dea, filialelor locale ale partidelor politice importante, câte 250.000 euro. Denunţătorul i-a răspuns că suma este prea mare, fiind dispus să dea cel mult  câte 100.000 euro, pentru fiecare partid politic important. La sfârşitul aceleiaşi luni, Florin Popescu care, la alegerile locale desfășurate în luna iunie 2012, a candidat pentru un nou mandat în funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmbovița, a organizat mai multe şedinţe la sediul partidului, la care au participat atât persoane desemnate să coordoneze campania electorală în colegiile stabilite la nivelul judeţului, cât și candidații acestei formaţiuni politice la funcțiile de primar.

80 tone de pui

Cu acele ocazii, Popescu le-a comunicat că, în perioada următoare, le va trimite alimente pentru a le distribui în scop electoral cetăţenilor din localitățile, unde îşi depuseseră candidaturile. În acest sens, în cursul lunii martie 2012, Popescu Florin Aurelian s-a deplasat la sediul  firmei denunțătorului, căruia i-a cerut o cantitate de cca. 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone), precizându-i că o va distribui cetăţenilor în scop electoral, lucru cu care acesta a fost de acord. S-a stabilit, în continuare, ca acea cantitate de pui să fie depozitată în camerele frigorifice ale unei alte societăți comerciale.

Marea distribuire

Pe 5 mai 2012, mai multe persoane, trimise de Florin Popescu, au încărcat în microbuze şi transportat la diferite locaţii, întreaga cantitate de pui grill. Ulterior, toate produsele  primite au fost ambalate în pachete şi distribuite, în scop electoral, simpatizanților din localitățile în care membrii aceluiași partid candidau la funcția de primar.

Pe 25 mai 2014, procurorii au dispus instituirea sechestrului și notarea ipotecară, până la concurenţa sumei de 485.500 lei, asupra a 2 imobile, ce aparțin deputatului situate în mun. Târgoviște, județul Dâmbovița. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii, dispuse în cauză.