ANRE: Se ieftinește energia electrică din iulie
- Departamentul Economic
- 18 iunie 2014, 12:33
Preţul reglementat al energiei electrice va scădea din iulie 2014, după ce, timp de şase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de consumatorii finali.
„Pe zona pe care o coordonez, va veni o economie în factură”, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă, prezent la o conferinţă prilejuită de lansarea Asociaţiei Române de Biomasă şi Biogaz, citat de Agerpres.
Întrebat dacă va fi o ieftinire semnificativă, el a precizat că o decizie finală privind procentul de reducere va fi luată în şedinţa Comitetului de Reglementare din perioada următoare.
„Autoritatea face o evaluare şi o regularizare de două ori pe an. Din nefericire, anul 2012 a fost unul special, precum bine ştiţi, când Autoritatea s-a reorganizat. Eu nu caut scuze şi nu scuz. Este, până la urmă, o greşeală - în primul rând una de comunicare şi mai ales în urmărirea mai atentă a operatorilor de distribuţie şi furnizare în relaţia cu consumatorul final”, a adăugat oficialul ANRE. Întrebat cine este vinovat de situaţia creată, el nu a răspuns.
Calotă a mai spus că au fost mai multe cifre vehiculate, întrucât, simultan cu regularizarea impactului certificatelor verzi, trebuia făcută şi o regularizare pe costul de energie reglementată pe care furnizorii au fost nevoiţi să o cumpere din surse mai scumpe, în momentele când Hidroelectrica era în situaţie de forţă majoră. În opinia sa, facturile ar trebui simplificate, astfel încât să conţină informaţii relevante pentru consumatori.
Electrica a încasat suplimentar, prin dubla taxare a certificatelor verzi, suma de 50 de milioane de lei, pe care se aşteaptă să o returneze consumatorilor, potrivit prospectului de listare la bursă a companiei.
„Deşi costul cu certificatele verzi a fost evidenţiat separat în factura de energie electrică, pentru motive de transparenţă, încă din septembrie 2012, ANRE nu a redus corespunzător tariful reglementat de furnizare. Acest fapt a determinat suportarea de către consumatori de costuri duble cu certificatele verzi (prin includerea acestor costuri în tariful reglementat şi prin facturarea separată a costului cu certificatele verzi) pentru perioada septembrie 2012 - iulie 2013”, se arată în document.
Ca urmare, ANRE a decis că aceste venituri suplimentare să fie returnate consumatorilor prin reducerea tarifelor de furnizare, de-a lungul timpului, potrivit prospectului de listare.