PNL anunţă depunerea la Senat a moţiunii simple ”Guvernul Ponta e incapabil să scrie după dictare”

PNL anunţă depunerea la Senat a moţiunii simple ”Guvernul Ponta e incapabil să scrie după dictare”

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a anunţat, miercuri, în plen, depunerea moţiunii simple cu titlul ”Guvernul Ponta este incapabil să scrie după dictare”, semnată de senatorii PNL şi PDL.

Preşedintele de şedinţă, social-democratul Ioan Chelaru, a declarat că plenul a luat act de depunerea acestei moţiuni simple şi a adăugat că se îndeplinesc prevederile articolului 53 din Regulament.

”Voi înainta textul moţiunii semnat de cei doi lideri, Puiu Hașotti şi Dumitru Oprea, preşedintelui Senatului, pentru fixarea termenului pentru dezbateri şi să înainteze textul Guvernului şi ministerului de resort”, a anunţat Ioan Chelaru, citat de mediafax.ro

El a mai menţionat că în şase zile se va stabili termenul pentru dezbaterea acestei moţiuni simple.

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a anunţat, luni, că grupului senatorilor PNL va iniţia o moţiune simplă pe tema absorbţiei fondurilor europene şi a politicilor guvernamentale din acest domeniu.

”Este o decizie a grupului parlamentar, am asumat-o toţi, am iniţiat-o. Tema majoră este a fondurilor europene, a politicilor Guvernului, a incapacităţii Guvernului de a duce o politică eficientă şi coerentă în această privinţă”, a declarat Antonescu.