Habar n-am care sînt ”structurile” despre care premierul V.V.Ponta spune că nu-l vor președinte, dar declar răspicat că le simpatizez din toată inima.
Nu știu nimc despre ele, dar sînt, fără îndoială, ”structuri” care chiar țin la țara asta. Spre deosebire de celelalte ”structuri” care îl vor pe Ponta președinte și despre care știu, totuși, cîte ceva. De obicei, cînd vine vorba despre ”structuri”, am o reticență, recunosc, nu neapărat motivată de ceva anume, căci nu mi-au făcut niciodată nimic, dar român fiind, resimt și eu traumele pe care fosta Securitate le-a produs poporului meu. De data asta, însă, țin atît de tare cu ”structurile” despre care vorbește V.V.Ponta, încît aș vrea să le și ajut cumva să-și îndeplinească obiectivul de a-l ține pe premier departe de Cotroceni. Dar, mi-e teamă că asemenea „structuri” nu există decît în planurile de propagandă și manipulare ale vestitei ”echipe VP”. De altfel, am sesizat că, de la un timp, propagandiștii voiculescieni din ”echipa VP” strecoară subtil infromația că serviciile l-au lăsat din mînă pe Băsescu. Amuzant pentru mine, căci eu îmi amintesc cum, în campania prezidențială din 2009, tabăra Geoană, ba chiar Geoană însuși, spuneau tot mai apăsat același lucru. Se vede treaba că, dacă ”serviciile lasă din mînă”, e greu să știi pe cine lasă, de fapt. Uneori, îl lasă din mînă exact pe acela care se bucură că l-au lăsat pe adevrsarul său. Acuma, după ce V.V.Ponta zice că luptă cu ”structurile”, ce să înțeleg? Că, de fapt, serviciile nu-l lasă pe Băsescu, ci pe Ponta? Băieți, un pic de coordonare pe mesaje, ce naiba!
Evident, tocmai am răspuns în glumă ultimei manipulări pe care o încearcă primul pesedist al țării. Lupta cu tiranul Băsescu trebuia să intre și în faza ei ocultă, pentru a fi cu totul caraghioasă. V.V.Ponta trebuie să ajungă și la lupta finală cu „structuri”, cu „servicii”, cu ”agenți”, cu ”năluci”, cu ”umbre”, cu Gușă și cu Rareș Bogdan. După ce a insinuat străveziu, în ton de țață, adultere, alcoolism, boli, trădări și numind toate acestea ”bătălii”, V.V.Ponta a devenit cu adevărat noul Vadim Tudor al politicii românești cu noua sa direcție de ”bătălie”: ”structurile”. Urmează scenele cu ”un grup de ofițeri patrioți” care îi vor spune una-alta despre comploturile la adresa lui. Și din ce în ce mai mulți proști care îl vor crede.
Și totuși, nu mutarea luptei lui Ponta de la nivelul chiloților la nivelul ”structurilor” a fost știrea weekendului, ci abandonul lui Crin Antonescu, poveste care merită o carte întreagă. E atît de multă literatură și atît de puțină politică în povestea aceasta, încît mă mir că nimănui nu i-a dat prin minte să invite la televizor scriitori cu imaginație dezlănțuită ca să explice ce s-a întîmplat. Dar lumea încă îi mai ascultă pe politicieni, pe analiști ori pe jurnaliștii de politichie vorbind despre ceva ce, evident, depășește micul lor teren de specialitate. Crin Antonescu a dovedit de mult timp că principala sa trăsătură este instabilitatea. De asemenea, a dovedit că ceva important din ființa lui a rămas la vîrsta ministeriatului de la tineret și sport, cu plete și chiul masiv de la ședințele de guvern. S-a adăugat, firește, stratul gros al neobrăzării – inevitabil pentru oricine capătă ceva proeminență în politica noastră. Vorbele sale, care au fermecat de-a lungul vremii coafeze și parlamentari, legiuni de ”Băsescu haters” și chiar pe Dan Voiculescu, dar care au jignit oribil oameni și credințe uite-așa, fără vreun rost, sînt suculente și vii cu o singură condiție: comportamentul său să fie la fel de săltăreț și de iute schimbător. Abia acum Crin Antonescu și-a pus în acord comportamentul cu discursul. Altfel, ca politician, a comis erori una după alta.
Momentul său de vîrf a fost campania prezidențială din 2009. A fost atît de bun, încît l-a convins pînă și pe unul ca Ponta s-l voteze. Nu a știut, însă, cum să continue cu bagajul de speranță pe care cîteva milioane de oameni, inclusiv votanți Băsescu, îl investiseră în el. Cum ziceam, au urmat erorile. Chiar dacă a obținut un imens succes electoral intrînd în USL, rămîn la părerea că PNL făcea mai bine dacă nu se angaja în această formă de amor pătimaș cu PSD. Obscenitatea cu care soldații peneliști pupau în fund PSD și îi apărau corupții este egalată doar de mizeria caracterelor care înjură acum vîrtos exact ce îmbrățișau cu cîteva luni în urmă. Cum se vede, prețul ruperii din brațele PSD este cumplit. Apoi, Crin Antonescu putea foarte bine să nu se pupe pe gură cu oameni precum Dan Voiculescu, Gigi Becali sau Roșca Stănescu spunînd, sfidător, că ducerea lor în Parlament sub sigla PNL nu reprezintă nici o pierdere. Ori că Dan Vociulescu este mai respectabil decît Băsescu. L-aș întreba acum dacă e mai respectabil decît Victor Ponta. Crin Antonescu putea să nu fie soldatul frenetic al dărîmării tiranului cu prețul distrugerii statului de drept. Putea să folosească luna de președinție altfel, arătînd tuturor că are stofă de așa ceva. Dimpotrivă, s-a dovedit a fi un zurbagiu căruia soarta i-a pus sub mînă butoanele. Ce obținuse în noiembrie – decembrie 2009 a făcut praf în iulie - august 2012.
În fine, diluarea pînă la disparție a identității peneliste în succesivele cabinete Ponta pe care le-a susținut a făcut ca miniștrii trimiși de el acolo să devină, rapid, mai prieteni cu Ponta decît cu PNL. Asta spune ceva despre oamenii pe care s-a bazat tot timpul în partid. Opțiunea a fost, iarăși, 100% a lui. Și, dacă tot a comis toate aceste erori, am înțeles că le-a făcut cu un scop: să ajungă președintele României. Putea să stea în USL și să joace comedia pînă își atingea scopul și apoi, odată instalat la Cotroceni, în stilul Henric al V-lea ori în stilul Thomas Beckett, putea să ne uimească printr-o întoarcere puternică la ceea ce ar vrea să ne arate acuma că este. Sincer, visez un om politic puternic pe care să-l beștelesc cînd e în opoziție și dă asaltul spre culmile puterii pentru că e populist, lipsit de opțiune etică și vorbește periculos, iar odată instalat la Cotroceni se răsucește dramatic și devine un om de stat responsabil, cu viziune pe termen lung, atașat statului de drept și libertății astfel încît să mă oblige și pe mine la răsucire. Poate că am eu prea multă imaginație, dar Crin Antonescu ar fi putut fi așa ceva. A ratat! Acum, singurul bine pe care Crin Antonescu îl mai poate face este să contribuie la oprirea acaparării țării de către noii lupi roșii. Dacă postura de prezidențiabil a avut grijă să și-o distrugă, este posibil să fie foarte bun ca de susținător de primă linie a altcuiva, a lui Klaus Iohannis , de pildă. Poate că va fi mai credibil și mai influent electoral susținînd pe cineva decît candidînd el însuși.
Recomandările noastre
