Stan Mustaţă, despre „greii” din fotbal: „Au plătit banii, bă, dacă au plătit banii, dă-i mă cu suspendare!”, „Pădureanu e și el o valoare, mă!”

Stan Mustaţă, despre „greii” din fotbal: „Au plătit banii, bă, dacă au plătit banii, dă-i mă cu suspendare!”, „Pădureanu e și el o valoare, mă!”

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus şi trimiterea în judecată a altor trei persoane, respectiv a lui Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost deferit justiţiei pentru că a dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Detalii inedite apar în rechizitoriul DNA

  • În ziua de 04 martie 2014, întâlnire Mariana Curea, Stan Mustaţă şi  Florian Alexandru. Cu această ocazie, judecătorul Stan Mustaţă şi-a exprimat opinia cu privire la condamnările din „dosarul fotbaliştilor”, în sensul că pedepsele au fost dure, cu atât mai mult cu cât au achitat prejudiciul din dosar: „Bă! Eu ție ce ți-am spus bă, că e demență! Nelule! Ce ți-am spus eu ție, mă, că e demență! Și cu Pădureanu (n.r. Jean Pădureanu). Au plătit banii, bă, dacă au plătit banii, dă-i mă cu suspendare dă-l în ...[înjură]... de om! Hai, mă, ce dracu, e și el o valoare, mă!”  
  • La un moment dat, Stan Mustaţă i-a prezentat lui Florian Alexandru nişte înscrisuri, iar persoana ultim menţionată şi-a notat ceva de pe acele înscrisuri, ocazie cu care ambii au fost atenţionaţi de Ion Boraciu să nu mai noteze şi „să nu mai umble pe străzi”, această din urmă expresie având sensul ca cei doi membri ai grupului infracţional, respectiv Ion Boraciu şi Florian Alexandru, de deplasau la domiciliile diverselor persoane din dosarele penale, pentru a-i determina să dea mită, în schimbul obţinerii unor soluţii favorabile: „Păi, da. A! Întinde coarda tu. Ăla nu e sănătos, mă. Ăsta scrie ca prostu` ...[neinteligibil]... Nu face mă nimeni scrisu`! Bă, băiatule! Ascultă la frățioru`! Termină cu chestiile astea! Ascultă la Nelu aici! Termină! Numai când te văd ...[neinteligibil]... Bă! Ce e, dacă nu, nu stai cuminte! Mănânc c...t! Ce dracu? Nu mai scrieți în ...[neinteligibil]... nu găsesc! Sunteți dobitoci!?”.

Condamnările

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, iar pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile. Tot în dosarul transferurilor au fost condamnaţi la închisoare Gigi Neţoiu, fraţii Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea şi Jean Pădureanu.