Vasile Blaga, despre PNL: Suntem gata să ne punem la aceași masă, nu se pune problema unei fuziuni
- Carmen Vintil ă
- 26 mai 2014, 13:27
Președintele PDL, Vasile Blaga , a declarat că nu se pune problema unei fuziuni între democrat-liberali și liberali, dar asta nu înseamnă că nu se pot așeza la aceeași masă.
"Salut decizia lui Crin Antonescu de a-si trimite europarlamentarii in PPE, lucru salutat și de Joseph Daul. Sigur că noi am spus dintotdeauna că ne dorim apropierea partidelor de dreapta. Noi, în toată aceasdtă perioadă, nu am contribuit cu nimic la dezbinarea dreptei, dimpotrivă. Despre fuziune nu sde pune problema, să vedem mai întâi ce ne apropie, să stăm la masă și să ajungem la concluzii", a spus liderul PDL.
Vasile Blaga a precizat că democrat-liberalii au avut, astăzi, o ședință informală, urmând ca miercuri să aibă o ședință formală a conducerii în care vor fi analizate rezultatele obținute de partid la alegerile de ieri.
Întrebat dacă vor fi luate și sancțiuni, Blaga a spus că acest lucru va fi discutat, pentru că situația diferă de la o organizație la alta, unele dintre având conduceri de doar o lună.