Distracții și vreme aproape însorită în mini-vacanța de la mare

Distracții și vreme aproape însorită în mini-vacanța de la mare

Litoralul românesc și Delta Dunării așteaptă cel puțin 50.000 de turiști în minivacanța de 1 mai, cu toate unitățile de cazare deschise, petreceri în cluburi și în aer liber, croaziere pe mare și pe Dunăre, dar și spectacole pregătite de autorități pe plajele din stațiuni și la Sulina.

Cele mai multe evenimente distractive sunt pregătite de Asociația Litoral-Delta Dunării, care începe sezonul la 1 Mai cu Parada Litoralului Românesc. În intervalul orar 10:00-14:30, pe traseul Mamaia- Năvodari-Constanța-Eforie-Constanța- Mamaia, parada va reuni autobuze etajate, Carul prietenilor Facebook, peste 30 de mașini de epocă, motociclete, mașini de la Raliul Deltei și fanfara RAJA. Seara, de la ora 19.00, pe patru scene amplasate pe plajele din Mamaia, Năvodari Eforie și Costinești au loc concerte cu DJ renumiți, spectacol multietnic de muzică și dansuri, show-uri de lasere și lansări de lampioane deasupra mării. Imnul nou al stațiunii Mamaia Imediat după spectacol, oficialitățile prezente, ANT și Asociația Litoral vor lansa două filme de promovare, respectiv filmul oficial al stațiunii Mamaia și spotul “Descoperă România: privește cu sufletul și ascultă cu inima”, la care sunt așteptați să participe mii de turiști. Autoritatea Națională pentru Turism a alocat 65.000 de euro pentru promovarea și organizarea mini-vacanței de pe litoral. Noaptea, la ora 1.00, primarul Radu Mazăre împreună cu Delia și Speak, vor lansa, într-un club, noul imn al stațiunii Mamaia.

Turiștii vor fi însă nevoiți să ocolească toată promenada și piațeta Cazino, pentru că stațiunea este un șantier în lucru. Și turiștii care aleg stațiunile Năvodari, Eforie, Costinești, Neptun, Vama Veche sunt așteptați cu concerte susținute de Loredana, Wat’s Up, Mihai Mărgineanu, trupe folk și rock, jocuri pe plajă.

TIMIȘOARA

Ne puteți urmări și pe Google News

„Iov”, Ducu Bertzi și „Silvia”

Domul romano-catolic din Piața Unirii va găzdui o nouă reprezentație a spectacolului „Iov”, produs de Teatrul Național Timișoara, în versiunea versificată semnată de Șerban Foarță, în data de 2 mai, începând cu ora 20.00. Spectacolul, realizat în colaborare cu Episcopia Romano- Catolică de Timișoara, este semnat de Sabin Popescu și îi reunește pe actorii Ion Rizea, Damian Oancea, Iuliana Crăescu, Victor Manovici, Alecu Reus, Benone Viziteu, Bogdan Spiridon și Călin Ionescu.

Opera timișoreană deschide șirul spectacolelor din luna mai cu o premieră, opereta „Silvia” de Emmerich Kálmán, în data de 4 mai. Și tot duminică, Ducu Bertzi va susține un concert în fața melomanilor timișoreni, de la ora 20.00, la Porto Arte, într-un recital plin de farmec și de povești istorisite cu mult tâlc de creatorul marilor șlagăre „M-am îndrăgostit numai de ea”, sau „Omul pădurii”.

În cadrul concertului, Bertzi va fi acompaniat de Mihai Neniță, iar biletele de intrare costă 25 lei. (Georgeta Petrovici)