Silaghi, decis să obțină imunitate în Parlamentul României
- Andreea Udrea, consultant politic
- 10 aprilie 2014, 00:00
Liberalul va candida la alegerile parțiale din 25 mai, pentru un loc de deputat în Satu Mare. În caz de victorie, va avea o imunitate nou-nouță în fața procurorilor care îl acuză de trafic de influență.
După ce nu a obținut un loc eligibil pe listele PNL pentru Parlamentul European, din cauza unor acuzații de corupție ce planau asupra sa, Ovidiu Silaghi va candida pentru un loc de deputat rămas vacant în Satu Mare, la alegerile parțiale din 25 mai.
Silaghi a demisionat din Parlamentul României în septembrie 2013, odată cu Eduard Hellvig, pentru a ocupa cele două funcții de europarlamentar ale PNL rămase vacante după ce Ramona Mănescu și Cristian Bușoi au preluat funcții publice în România.
Demisia lui din Parlament a ridicat însă semne de întrebare, în condițiile în care, cu doar câteva zile înainte, conducerea Camerei Deputaților decisese să trimită Comisiei juridice cererea procurorului general în privința urmăririi penale a lui Silaghi pentru trafic de influență, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor și prin care l-ar fi favorizat pe omul de afaceri Nelu Iordache. Urmare a demisiei lui Silaghi din Parlament și a preluării mandatului de europarlamentar, nu a mai fost însă necesară aprobarea de către Camera Deputaţilor a declanşării urmăririi penale a acestuia.
O nouă imunitate, o nouă solicitare
În decembrie 2013, însă, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitarea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării Parlamentului European pentru transmiterea unei opinii şi formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi.
Dacă va ajunge din nou deputat, procurorii DNA vor cere, cel mai probabil, parlamentarilor, începerea urmării penale a lui Ovidiu Silaghi. În cazurile precedente însă, parlamentarii au făcut zid în jurul colegilor săi acuzați de corupție. De exemplu, Camera Deputaților a respins, la începutul lunii martie, prin vot secret, cererea privind încuviințarea urmăririi penale a lui Daniel Chițoiu, în dosarul „Carpatica”, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor.
Silaghi, propus de organizația Satu Mare
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a explicat desemnarea lui Silaghi prin faptul că oricine este vinovat până la proba contrarie. „Până la o decizie definitivă a instanței, oricine beneficiază de prezumția de nevinovăție”, a declarat Pocora, pentru EVZ. Aceasta a adăugat că Ovidiu Silaghi a fost propus de organizația Satu-Mare, iar propunerea a fost validată de Biroul Politic Național al PNL.
Satu Mare este fieful lui Silaghi, așa că acesta este, probabil, sigur de reușită.