Procurorul „Vlad” a votat cu Mircea Diaconu

Procurorul „Vlad” a votat cu Mircea Diaconu

Procurorul care a intrat în ședința de judecată de la Tribunalul București, în cazul contestării candidaturii lui Mircea Diaconu, l-a susținut pe actor și a ignorat argumentele ANI.

Astfel, Sorin Cezar Voicu a arătat că regizorului „nu i-a fost aplicată nicio sancțiune disciplinară, nefiind decăzut din niciun drept. Dacă o persoană a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție sau demnitate pe o perioadă de 3 ani”, a declarat procurorul. Cezar Voicu a fost verificat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care a stabilit că magistratul a semnat un angajament în 1989, dar că nu a colaborat cu Securitatea.

Pe 13. 02. 1989 a semnat un angajament, preluând numele conspirativ „Vlad”. Judecătoarea Camelia Maria Ilie, de la Tribunalul București, a decis că Mircea Diaconu poate candida la europarlamentare, chiar dacă a fost declarat incompatibil. El nu ar putea ocupa din nou o funcție de senator, dar poate candida la europarlamentare, deși ambele sunt funcții elective. Decizia nu este definitivă.