ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Premierul României își bate joc de aniversarea NATO!
- Ion Cristoiu
- 31 martie 2014, 22:42
Împlinirea a 10 ani de la admiterea României în NATO a primit o semnificaţie ieşită din comun prin ceea ce s-a numit Criza Crimeea. Oficiali occidentali au ţinut să subliniază în mesajele lor importanța de destin pentru România a celor întîmplate acum 10 ani.
Membră a celei mai puternice alianţe militare de pe glob, România şi-a permis să urmărească liniştită evenimentele dramatice din imediata apropiere, ba chiar să şi ridice glasul la Moscova.
Politicienii şi jurnaliştii români au găsit şi ei în aniversare prilejul de a reliefa siguranţa dată unei ţări precum România apartenenţa la NATO.
Pentru a marca momentul, preşedintele României a invitat la Cotroceni pe foştii preşedinţi, pe premierul Victor Ponta şi pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.
Spre surprinderea generală, Victor Ponta a refuzat să meragă la Cotroceni.
El şi-a justificat astfel gestul în deschiderea şedinţei de partid de la PSD:
„În rest, vreau să spun, pentru că toată lumea aniversează zece ani de la intrarea în NATO, că eu cred că ar trebui să aniverseze cei care au un merit în intrarea noastră în NATO: preşedintele Constantinescu, premierii de atunci, preşedintele Iliescu, primul ministru Adrian Năstase. Ei sunt cei care ne-au adus în NATO... ca să tragă o petrecere astăzi preşedintele Băsescu, care n-a avut nicio legătură, bineînţeles, cu NATO; el e cu petrecerile de după. Slavă Domnului că cei care au condus România după ’97-’98 pînă în 2003 au reuşit să ia această decizie fundamentală pentru România şi, acum, cînd sărbătorim zece ani de NATO, să nu uităm, totuşi, cine ne-a adus în NATO, că s-ar putea să credem că cei care dau astăzi cu şampanie sunt cei care ne-au adus şi nu-i aşa.”
Dincolo de obrăznicia tipică golănaşilor care alcătuiesc camarila lui Victor Ponta (Sebastian Ghiţă, Dan Şova şi alţii), motivarea lui Victor Ponta ne dezvăluie că el e nu numai iresponsabil vesel, dar şi Turmentat absolut.
Sărbătorirea unui moment din trecutul unei ţări e o obligaţie pentru generaţiile succesive. Nu trebuie să te fi bătut cu turcii la Podul Înalt pentru a sărbători aniversarea victoriei lui Ştefan cel Mare. Victor Ponta a organizat Centenarul Brâncoveanu. Să credem c-a avut dreptul la asta, pentru că, în urmă cu un secol, a fost decapitat la Constantinopol?
Aşadar, indiferent c-a fost sau nu implicat în admiterea în NATO, Traian Băsescu avea nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a organiza o Ceremonie dedicată împlinirii a 10 ani de admitere a ţării noastre în NATO.
Ca premier, Victor Ponta beneficiază de privilegii uriaşe:
De la transformarea PSD în garda de corp a Famigliei sale pînă la contractele cu cîntec atribuite celor care-i finanţează aşternuturile la hotelurile de lux din Dubai, precum Sebastian Ghiţă.
Indiferent de cine era preşedintele României, Victor Ponta avea obligaţia să participe la ceremonia de la Cotroceni. Refuzînd ostentativ, el a comis două fapte grave:
1) A dovedit din nou că pentru el postul de premier nu e o sumă de obligaţii, ci o sumă de plăceri.
2) A terfelit prin scandalul de ţăţism produs un moment solemn precum aniversarea a 10 ani de la admitera în NATO.
Nu există prilej care să nu fie exploatat de Victor Ponta pentru a semnala că, după mandatul Traian Băsescu, românii au nevoie de un preşedinte înţelept, care să nu provoace scandaluri inutile.
Desigur, prin preşedinte înţelept Victor Ponta, marioneta Penalilor din PSD, înţelege un preşedinte care închide ochii la jefuirea avuţiei naţionale, cum a făcut Ion Iliescu, pentru ca să-i tihnească lui haleala plătită de la Buget.
Admiţînd însă că acesta e idealul de preşedinte propus de Victor Ponta, cum se împacă el cu scandalul artificial produs de refuzul participării la Ceremonia de la Cotroceni?
Poate alte gesturi asemănătoare mai aveau o explicaţie, fie şi electorală.
Refuzul de a participa la ceremonia la cel mai înalt nivel, dedicată împlinirii a 10 ani de la admiterea României în NATO ne spune că trăncăneala despre un preşedinte care nu provoacă scandaluri e o şmecherie prin care Victor Ponta vrea să întreţină imaginea unui conflict cu Palatul Cotroceni.
În realitate, modelul de preşedinte al lui Victor Ponta e cel de ţaţă PSD-istă!