Dacă PDL nu va atinge 20%, obiectivul anunţat de el la europarlamentare şi va respinge un candidat unic al Dreptei cu şanse la prezidenţiale, Vasile Blaga are şanse mari să piardă funcţia de preşedinte al partidului.
În PDL, după alegerile europarlamentare, sunt mari şanse să se repete istoria de la alegerile locale din 2012. Emil Boc, deşi câştigase Primăria Clujului, şi-a dat atunci demisia din fruntea partidului şi, împreună cu el, întreaga conducere PDL, urmare a rezultatelor obţinute la nivel naţional. Pericolul de a fi tras la răspundere după europarlamentare îl paşte şi pe Vasile Blaga. Potrivit unor surse din PDL, în acest moment există un val de nemulţumire faţă de încăpăţânarea lui Blaga de a considera PDL principalul reprezentant al Dreptei. Acesta este criticat pentru incapacitatea de a înţelege necesitatea unui parteneriat cu celelalte formaţiuni de pe Dreapta şi cu preşedintele Traian Băsescu. Sursele citate spun că Blaga a minimalizat şansele înregistrării unui scor bun la europarlamentare şi a unui prezidenţiabil din orgoliul său de a unifica Dreapta doar sub umbrela PDL. Prin urmare, dacă obiectivul anunţat de preşedintele PDL, obţinerea unui scor de aproximativ 20%, astfel încât să obţină 7-8 mandate de europarlamentari, nu va fi atins, scaunul lui Vasile Blaga se va clătina. Şi dacă partidul va înregistra un scor apropiat de cel anunţat, pedeliştii tot vor pune în discuţie pericolul pierderii alegerilor prezidenţiale, prin intrarea în cursă pe cont propriu cu Cătălin Predoiu, desemnat candidatul PDL-ului la Cotroceni. "Politica înseamnă compromis" Sursele din PDL spun că Predoiu nu are capacitatea de a câştiga electorat, iar Blaga trebuie să înţeleagă că, dacă vor fi candidaţi mai bine cotaţi decât acesta în sondaje, e nevoie de o altă variantă. "Politica înseamnă compromis. Există o frământare generală serioasă privind şansele câştigării alegerilor prezidenţiale", ne-au declarat sursele citate. Existenţa unui transfer de voturi de la PMP la PDL au arătat-o, nu doar ultimele sondaje de opinie, ci şi analiştii politici. Dacă partidele de pe Dreapta nu vor veni cu un proiect comun la prezidenţiale, voturile vor fi împărţite iar în turul doi vor intra PSD şi PNL. "Se pune în pericol câştigarea prezidenţialelor. PSD poate să pună orice candidat, şi o sticlă cu apă minerală, tot intră în turul doi. Dacă nu facem alianţă cu celalte partide de pe Dreapta şi nu venim cu un candidat puternic, riscăm să intre PNL-ul", au susţinut surse din PDL. Prin urmare, europarlamentarele vor reprezenta un test pentru PDL în perspectiva prezidenţialelor şi unul personal pentru Vasile Blaga. PDL scade, PMP creşte Potrivit ultimului sondaj CSCI, realizat în perioada 20-24 martie, alianţa PSD+PC+UNPR ar câştiga alegerile europarlamentare cu 42% din voturile românilor, PNL ar obţine 15% din voturi, iar PDL şi PMP ar fi la egalitate cu câte 10%. De asemenea, conform unui sondaj INSCOP Research efectuat în perioada 27 februarie – 4 martie, PMP este singurul partid de opoziţie care a crescut în sondajele de opinie. Un sondaj IRES publicat pe 14 martie a confirmat barometrul INSCOP Research, care indica o creştere a PMP la 10% şi o diminuare a PDL la 14%. Opţiunile la europarlamentare, potrivit sondajului IRES se împart astfel: PSD - 41%, PNL - 17% PDL - 14%, PMP - 9%, UDMR - 6%, PP-DD - 5% Forţa Civică - 3%.