Antonescu: Ciorbea are şanse să fie validat în conducerea ASF, ne pare rău că pierdem un senator

Antonescu: Ciorbea are şanse să fie validat în conducerea ASF, ne pare rău că pierdem un senator

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Victor Ciorbea ar avea şanse să fie validat în conducerea ASF, pentru care şi-a exprimat dorinţa de a candida, menţionând că liberalilor le pare rău că pierd un senator.

Antonescu a fost întrebat dacă Victor Ciorbea va fi susţinut de PNL pentru a face parte din conducerea ASF. Liderul PNL a precizat că nu este vorba de susţinere din partea partidelor, deoarece nu s-ar mai merge pe formula ca un partid sau altul să facă numiri în conducerea ASF. "Domnul Ciorbea vrea pur şi simplu să îşi depună CV-ul, ca să spun aşa, să meargă să lucreze acolo. Din punctul nostru de vedere, un om care a fost prim-ministru, care a primar general al Capitalei, care a fost lider de mare sindicat, pe vremea când existau mari sindicate, care este dublat şi de o pretigioasă experienţă juridică şi de magistrat, are şanse (de a fi validat în conducerea ASF, n.r.), nu noi decidem. (...) Nouă ne pare rău că pierdem un senator, un om politic cu experienţa domnului Ciorbea, dar, dacă asta este opţiunea domniei sale, nu o împiedicăm", a declarat Antonescu, citat de mediafax.ro. Senatorul PNL Victor Ciorbea şi fostul membru în CA al Omniasig Adina Edelmaier şi-au depus candidaturile pentru un post în Consiliul ASF, audierile pentru acest post neexecutiv şi pentru şefia instituţiei urmând a avea loc luni, în Comisia de buget-finanţe din Senat. La şefia ASF a fost propus fostul director general al ING Bank România Mişu Negriţoiu. Potrivit unor surse parlamentare, şase CV-uri au fost înregistrate, până miercuri, la Comisia de buget-finanţe din Senat, pentru o funcţie neexecutivă în cadrul acestei instituţii financiare. Printre candidaţi se află senatorul PNL Victor Ciorbea şi un fost membru în Consiliul de Administraţie al Omniasig, Adina Edelmaier. Comisia de buget-finanţe urmează să audieze, luni, atât candidaţii pentru acest post din cadrul ASF, precum şi pe Mişu Negriţoiu, propunerea pentru şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Postul este vacant după ce Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliul ASF, a demisionat în luna februarie. Mîrzac fost arestat în dosarul Carpatica Asig, fiind acuzat că, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, a reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF faţă de societatea de asigurări.

Ne puteți urmări și pe Google News