Ponta: Subiectul discuţiei cu Soros a fost integrarea romilor, nu Roşia Montană

Ponta: Subiectul discuţiei cu Soros a fost integrarea romilor, nu Roşia Montană

Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Parlament, că a avut o discuţie cu George Soros, subliniind că subiectul acesteia nu l-a constituit proiectul Roşia Montană, ci integrarea romilor.

'Nu, îmi pare rău că vă dezamăgesc. Cine a dat ştirea a dat-o ca să râdă de dumneavoastră. Cu domnul Soros m-am întâlnit cu domnul Damian Drăghici, eurocandidatul nostru la Parlamentul European şi lider pe anumite proiecte de integrare a romilor. După cum ştiţi, şi domnul Soros sprijină un institut european pentru integrarea romilor. Am discutat doar despre romi', a afirmat premierul, întrebat de presă dacă a discutat cu Soros despre Roşia Montană. Victor Ponta a subliniat, în context, că nu ar fi avut ce să discute cu George Soros despre proiectul Roşia Montană. 'În primul rând, nu aş fi discutat cu domnul Soros despre Roşia Montană. Nu ştiu ce legătură are dânsul. Şi, în al doilea rând, dacă vreţi să discutaţi despre Roşia Montană în această perioadă, cred că trebuie să vorbiţi cu domnul ministru Korodi. Cred că ştiţi răspunsul', a mai spus premierul, citat de Agerpres. Comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism, Sport, Media şi Tineret, Androulla Vassiliou, viceprimarul sectorului 6, Gabriel Petrea, preşedintele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, George Soros, directorul Biroului pentru Iniţiative ale Romilor (Roma Initiative Office), Zeljko Jovanovic, şi şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, au vizitat luni spaţiul din sectorul 6 în care se lucrează la înfiinţarea primului Muzeu al Culturii Romilor din România. Cu acest prilej, Soros a menţionat iniţierea, împreună cu Consiliul Europei, a unui proces de constituire a unui Institut European pentru Romi.

Ne puteți urmări și pe Google News