Senat: Marii antreprenori nu mai pot încheia contracte cu CNADNR până nu îşi plătesc subcontractorii

Senat: Marii antreprenori nu mai pot încheia contracte cu CNADNR până nu îşi plătesc subcontractorii

Plenul Senatului a adoptat, marţi, un proiect de lege al Guvernului prin care marii antreprenori din construcţiile de autostrăzi şi drumuri sunt obligaţi, pentru a lua lucrări de la CNADNR, să facă proba plăţilor către subcontractorii şi furnizorii de servicii cu care lucrează.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 84/2003, în scopul deblocării şi finalizării lucrărilor la drumurile de interes naţional şi a fost adoptat de plenul Senatului cu 102 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi o abţinere. Proiectul de lege al Guvernului va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat în timpul dezbaterilor că proiectul de lege nu are "niciun fel de încărcătură politică", ci este o iniţiativă de natură economică, a cărei idee a venit din interiorul mediului de afaceri. "Astăzi, marii antreprenori din domeniul autostrăzilor şi drumurilor naţionale încasează sume foarte mari de bani de la CNADNR pentru investiţiile care se fac în România. Din nefericire, s-a constatat, în practică, că aceşti antreprenori îşi plătesc cu foarte mare întârziere, uneori de ani de zile, subantreprenorii sau furnizorii", a arătat Dan Şova. El a mai declarat că peste 90% din marii antreprenori sunt din afara României, iar subcontractorii şi furnizorii de servicii sunt româneşti, astfel că în realitate "subantreprenorii români sunt cei care construiesc, efectiv, şi autostrăzile şi drumurile naţionale, iar marii antreprenori îi plătesc cu foarte mare întârziere sau deloc". Dan Şova a spus că are exemple concrete în acest sens, unde, pe anumite tronsoane, antreprenorii au schimbat câte 6-7 subcontractori, după ce i-au pus să muncească, nu i-au plătit şi i-au adus la faliment. "Ceea ce propunem noi în textul de lege este o modificare concretă a Ordonanţei de Urgenţă 84, care reglementează activitatea CNADNR", a spus Şova, adăugând că prin noile prevederi "antreprenorii nu îşi vor mai putea lua banii pe lucrări de la CNADNR dacă nu vor face proba plăţii subantreprenorilor şi furnizorilor de material". Potrivit ministrului Transporturilor, acest lucru va aduce foarte mulţi bani în economia reală şi va salva multe locuri de muncă ale firmelor româneşti, care plătesc taxe şi impozite la stat şi a precizat că s-a gândit foarte mult formula juridică de a obliga firmele să facă aceste plăţi. Potrivit expunerii de motive la acest proiect de lege, se au în vedere două aspecte, unul dintre ele vizând introducerea în textul Ordonanţei a unei precizări potrivit căreia administrarea drumurilor de interese naţional se realizează de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) doar pentru drumurile publice de interes naţional aflate în concesiunea sa. Al doilea aspect se referă la introducerea unor dispoziţii legale care să creeze un mecanism eficient prin care antreprenorii generali ai lucrărilor în infrastructura rutieră să îşi achite obligaţiile faţă de subcontractori, în condiţiile în care antreprenorul general încasează banii de la CNADNR, şi totodată beneficiarul final al lucrării să fie informat de către antrprenorul general cu privire la identitatea şi nivelul de implicare al subcontractorilor/furnizorilor/prestatorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News