Reghecampf: „Avem toate condițiile să luăm cele trei puncte”
- Mugur Băile șteanu
- 28 februarie 2014, 21:25
Antrenorul Stelei a vorbit despre derby-ul cu Dinamo, programat mâine seară (ora 21.00, Digi Sport 1), pe arena din Ghencea, în etapa a 21-a a Ligii I.
„Este un derby, așa că ambele echipe își doresc să facă spectacol. Avem toate condițiile să reușim un meci frumos și să luăm toate cele trei puncte. Nu avem probleme medicale, așa că vom încerca să folosim cea mai bună echipă. Sunt sigur că va fi o atmosferă frumoasă pe Ghencea. Cred că o să fie pe placul ambelor echipe, pentru că, la urma urmelor, este un derby și ambele echipe își doresc spectacol și să câștige punctele puse în joc. Pe hârtie, suntem favoriți, dar vom vedea la sfârșitul meciului care va fi echipa mai bună. Pentru prima dată, nu sunt de acord cu MM, pentru mine toate meciurile sunt importante, nu numai cel cu Dinamo. MM este mai aproape de galerie, îi simte pe suporteri, știe ce fac ei la un meci cu Dinamo, o atmosferă incendiară. Dar pentru mine, pentru noi, sunt importante cele trei puncte. E important să continuăm ce am început și după meciurile cu Dinamo. E un joc cu o încărcătură aparte, dar tot trei puncte câștigăm. Avem mulți jucători la limita suspendării, avem meci greu după Dinamo (n.r. - cu CFR Cluj, în deplasare), iar obiectivele noastre sunt câștigarea campionatului și a Cupei României. Așa că trebuie să fim foarte atenți”, a declarat antrenorul stelist Laurențiu Reghecampf, într-o conferință de presă susținută astăzi.