Ce a spus la spovedanie eleva eminentă DISPĂRUTĂ de acasă. Mărturia ei a apărut într-o postare pe Facebook-ul Mănăstirii Sihăstria Rarăului
- Laura Negoi ţă
- 19 februarie 2014, 16:21
Zilele acestea a aparut o postare cel puţin ciudată pe pagina de socializare a lăcaşului de cult care a găzduit-o pe eleva de 15 ani fugită de acasă.
Nu se ştie exact cine este autorul postării, însă în conţinutul acesteia apar date care nu puteau fi spuse decât la spovedanie de eleva Iulia Ionescu, potrivit publicației Monitorul de Suceava.
- Cazul elevei dispărute: "Călugării nu pot fi traşi la răspundere"
Iată cum sună acest comentariu: „În pragul serii venind un oaspete trimis de Dumnezeu şi însoţit de o maică şi un călugăr căutînd Mântuirea! Nu îl poţi trimite la o altă Mânăstire fie şi de maici, aşa că dvs (…) încercaţi să aruncaţi vina pe Arhimandritul Ioan, care este Duhovnicul miilor de oameni care sunt trăitori, nu mai vorbim de alţii care fac parte din alte culte şi tot urcă până în vârful Rarăului să vadă şi ei şi să audă ce se întîmpla pe acel Colţ de Rai al Rarăului! Dacă chiar vă preocupa starea acelei fete, mergeţi şi va interesaţi la şcoală, în familie, de unde au început problemele... De ce Profesoara X merge la radiestezie? De ce profesoara cutare merge la Reyki şi alte minunăţii drăceşti... aceştia experimentează pe copii din şcoli, pe copiii dvs… iar problemele din familie vin şi pun capac şi inima omului este aceea care trece prin traume din cauza informaţiilor primite, trăite, gândirea la ce va să fie mai târziu se trezeşte la realitate, anticiparea unui viitor mai puţin bun aduce în mintea celui pe care Dumnezeu îl luminează, apar întrebările de sine, ce va fi cu sufletul unde se va sălăşlui după moarte, centrul acestui univers este în inima noastră, tot ce gândim ajunge să îl trecem prin inima carnală şi în noi se dezlănţuie întreaga Creaţie a lui Dumnezeu, apar schimbări extraordinare! Nu noi mai gândim, ci însuşi Hristos Iisus este cel care ne va conduce spre Mântuirea Sufletului, dar şi spre sănătatea Trupului! Amin!“. De menţionat că reiki şi radiestezia sunt nişte tehnici terapeutice neconvenţionale.
- Tatăl elevei care a dispărut în Bucureşti: „I-a trimis un mesaj duhovnicului ei că vine Apocalipsa"
GALERIE FOTO: Imagini cu adolescenta dispărută.