A dispărut un copil OLIMPIC, un copil de nota 10 ! Acestea au fost titlurile ultimelor zile, iar fotografia fetei OLIMPICE a invadat rețelele de socializare, televizoarele, și toată națiunea a fremătat cu gândul la grăzăviile care i s-ar putea întâmpla fetiței OLIMPICE.

Scriu cu majuscule pentru că n-a existat referire la fata dispărută fără această mențiune, ca și cum, olimpică fiind ar fi avut prioritate la căutări, în defavoarea repetenților sau a celor care nu învață bine la școală.

Dincolo de ridicolul acestei mențiuni care te poate duce cu gândul la o discriminare prin însăși repetarea obsesivă a cuvântului ”olimpică”, circul mediatizat care a înconjurat această dispariție a fost un spectacol pentru proști. Autoritățile au făcut celule și molecule de criză, comitii, comitete conduse de viceregi, viceîmpărați, viceminiștri, vicețuțări politici.

Toată politicimea, toată floarea cea vestită s-a ocupat de recuperarea OLIMPICEI, iar nația a stat cu sufletul la gură, frământându-și mâinile, gură cască la spectacol. Pâine mai este, circul ne prisosește.

În final, un controlor de bilete recunoaște fata într-un tren venind din Suceava . Imediat, apare informația cum că fata ar fi fost depusă în tren de un călugăr, că ar fi fost îmbrăcată în haine de călugăriță pe care și le-ar fi dat jos înainte de a se urca în vagon. Happy end, poporul răsuflă ușurat că I s-a găsit OLIMPICA… Poate, singura.

Se constituie un comitet de recuperare, adică un grup de troglodiți care să ia fata din tren, să-și facă poze cu ea și s-o ducă în siguranță acasă la mă-sa. Cu știrea asta am adormit eu aseară.

Dimineața m-am trezit cu alta, s-a schimbat calimera pentru că a intrat BOR pe fir, acest lucru rezultând din avalanșa de infirmări pe care le-a dat Poliția Română: fata n-a fost la mânăstire, n-a avut haine de călugăriță pe ea, n-a găsit-o nașul ci SRI-ul. BOR s-a spălat pe față cu mâinile Poliției, a pus batista pe țambal pentru că BOR este stat în stat, are putere și nu-și permite să țină călugărițe minore mai mult de 4 zile la mânăstire.

Buuun… Totul e bine când se termină cu bine, mai ales când autoritățile dau o lovitură de imagine pentru bizonii votanți, în încercarea leșinată de a demonstra cât sunt de competente. Adică, e evident că tragedia din Apuseni s-a întâmplat din voința divină, autoritățile, vezi bine, s-au descurcat și atunci, doar moții aceia care n-aveau altă treabă s-au găsit mai deștepți și le-au împiedicat să-și dea măsura eficienței, repezindu-se să găsească victimele înaintea lui Arafat - salvatorul universal, acest Chuck Norris de import fără de care nu se mai ridică nicio epavă zburătoare de la sol.

Mă bucur că a fost găsită fata, indiferent de ce-a plecat de-acasă și unde s-a dus, dar asta nu mă împiedică să nu mă întreb câți copii sunt dați dispăruți și de câtă vreme, copii ale căror fotografii nu apar pe rețelele de socializare, pentru care nu se constituie comitete și celule de criză, copii care se pierd în uitare pe vecie, despre soarta cărora nu mai știe nimeni nimic din ziua în care ei se pierd dintre noi. Câte suflete suferă în sclavie, câți cad victimele traficului de organe, câți cerșesc aiurea prin lume, câți sunt forțați să se prostitueze de către cei care i-au răpit.

Mențiunea că această fată este olimpică a fost un artificiu menit să țină populația cu ochii în televizoare, s-o sensibilizeze inducându-i-se sentimentul că acest copil merită mai mult decât alții să fie căutat și găsit. Iar autoritățile nu se putea ocupa de găsirea unui copil oarecare, trebuia neapărat să aibă un ”semn” distinctiv, tocmai ca spălarea imaginii boțite în sălbăticia Apusenilor să fie cât mai eficientă.

Nu am nicio îndoială că-și vor asuma meritul găsirii fetei, iar nașul care ar fi depistat-o, va dispărea în uitare . Totuși, unii dintre noi ne încăpățânăm să nu uităm tragedia din Apuseni și să ne punem întrebări...

Găsirea acestei fete nu spală nicio imagine și nici nu îndepărtează vinovății. Nu toată lumea înghite știrile pe nemestecate, nu toată lumea ia de bun tot ce i se aruncă pe post de informație, și nu toată lumea  e dispusă să uite că s-au pierdut 2 vieți prea puțin importante pentru autorități dar care au fost totul pentru familile lor. Iar dacă prin mișcarea aceasta inabilă de imagine își închipuie că morții din Apuseni vor fi uitați, se înșeală. Îi vom ține minte, așa cum vom ține minte și ce s-a făcut pentru salvarea lor. Nimic. Angela Tocilă este blogger si scriitor. Poți să citești mai multe opinii de acest autor pe: politicstand.com Citiţi mai multe articole ale acestui autor:

• Intoleranța – égalité, fraternité, ou la mort !
• România – Tărâmul morților vii
• Antonescu și Ghișe în Antalya ( Pamflet )

Detalii despre proiectul VOCILE DREPTEI:

• VOCILE DREPTEI: Un nou pol de opinii şi dezbateri pe evz.ro

În fiecare zi veţi avea ocazia să vă întâlniţi, pe evz.ro, cu autori cunoscuţi care vor explica, promova şi dezbate un set de idei care poate să stea la baza unei noi viziuni pentru viitorul României. Opiniile pe care le veţi regăsi şi comenta în rubrica „VOCILE DREPTEI”, sunt menite să creeze publicului larg o imagine cât mai clară asupra prezentului, o înţelegere mai bună a trecutului şi o perspectivă pentru viitor. Urmăriți aici TOATE editorialele și dezbaterile din proiectul VOCILE DREPTEI!